Lui Nuno Claro nu-i place tactica lui Cîrţu
Dacă Traore, Kivuvu şi Cadu au părut plictisiţi de eveniment, primul dând senzaţia că mai bine ar dormi decât să asculte prezentarea simulatorului de fotbal, Nuno Claro şi Cristi Bud au fost ochi şi urechi.
Portarul a făcut tactica pentru meciul cu AC Milan, adversara CFR-ului în partida-pilot a jocului. Deşi a pierdut meciul cu 1-2, acesta a demonstrat că dacă ar fi antrenorul echipei, ar juca foarte ofensiv, preferând un sistem 4-3-3, faţă de cel folosit de antrenorul său, Sorin Cîrţu, 4-4-1-1.
Acesta s-a introdus pe el în poartă, iar pe linia de fund a preferat să fie oarecum de acord cu alegerile obişnuite ale lui Cîrţu. Tony, Cadu, Piccolo şi Panin au fost cei patru titularizaţi de „lusitan".
Apoi, la mijloc a vrut să-l înlocuiască pe Bastos, titular iniţial, cu De Zerbi, dar italianul nu apare în echipa CFR-ului. Astfel, a preferat o linie mediană cu Mureşan pe dreapta, Bastos în centru şi Culio pe stânga. Tridentul ofensiv a fost format din Hora, Bud şi Traore.
Paszkany, îndrăgostit de «Sorinaccio»
Patronul clujenilor spune că nu se gândeşte să-l schimbe pe Cîrţu în iarnă. Omul cu banii din Gruia îşi doreşte ca olteanul să rămână cât mai mult pe banca tehnică a lui CFR şi nici nume precum Hitzfeld sau Capello nu l-ar interesa
„Nu mai are rost să vorbim de Dan Petrescu, v-am spus de atâtea ori că nu am vorbit cu el. La cât de mult îmi place Sorin Cîrţu, nici pe Hitzfeld sau Capello nu i-aş aduce. Nu are rost să vorbim de antrenor", a spus acesta.