Lupescu: "Mai vrem câteva amicale după încheierea Ligii I"
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat înainte de plecarea lotului României la Timişoara, pentru amicalul cu Israel, că acest joc test e important pentru a vedea cum se descurcă "tricolorii" fără mai mulţi fotbalişti de bază, accidentaţi.
"O să fie un meci greu. Din păcate lipsesc foarte mulţi jucători, foarte mulţi accidentaţi. Chiar şi aseară am avut probleme, dar tocmai de aceea e importantă această întâlnire. Dă posibilitatea unor jucători să vedem în ce stadiu sunt şi în caz de forţă majoră. Israel are o echipă foarte bună şi dacă nu mă înşel, în ultimele două-trei meciuri ne-au cam învins, aşa că va fi un meci greu", a precizat Lupescu.
Oficialul FRF a adăugat că, după încheierea sezonului Ligii I, federaţia va încerca să mai stabilească alte trei amicale pentru naţionala României înaintea debutului campaniei de calificare la Euro-2012. "Încercăm ca după terminarea campionatului, să avem încă două-trei meciuri. Să fim împreună şi să jucăm partide importante. E important ca în toamnă să începem cu dreptul, mai ales că avem această posibilitate", a completat Lupescu.