Lupta cu infecţiile începe cu igiena mâinilor

Ultima actualizare:

    Află ce măsuri de igienă nu ar trebui să-ţi lipsească din ritualul zilnic
Află ce măsuri de igienă nu ar trebui să-ţi lipsească din ritualul zilnic

Problemă considerată ca fiind specifică mai mult lumii a treia, igiena incorectă se întâlneşte, de fapt, chiar şi în societăţile dezvoltate. Asta pentru că microbii există unde te aştepţi mai puţin: pe telefonul mobil, pe uşa frigiderului şi pe butoanele liftului.

Igiena personală a început să fie o problemă abordată într-un mod serios destul de târziu, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când s-a descoperit faptul că spălatul mâinilor este esenţial pentru a ne menţine starea de sănătate. Până atunci, nici măcar medicii nu aveau o igienă prea riguroasă, astfel că, de exemplu, în timpul naşterilor aveau loc foarte multe decese cauzate de infecţii contractate de la moaşe şi de la asistenţi, conform Adevarul.

De-abia în 1847, medicul Ignaz Semmelweis, în timp ce lucra într-o clinică de obstetrică din Viena, a constatat că decesele prin febră puerperală (infecţie contractată în timpul naşterii) se înregistrează din cauza neigienizării mâinilor de către medici. După instituirea regulii dezinfectării înainte de orice intervenţie medicală, rata de deces a scăzut de aproximativ 20 de ori în trei luni.

Dacă în cazul unui adult aceste probleme sunt oarecum uşor de combătut, în cazul copiilor, unde sunt şi mai frecvente îmbolnăvirile din cauza mâinilor neigienizate corect, ele sunt mai grave. De fapt, în cazul lor, sistemul imunitar fiind mai puţin dezvoltat, o astfel de afecţiune poate da complicaţii serioase. Nu degeaba, în luna octombrie, când se marchează Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini, specialiştii OMS şi UNICEF atrag atenţia că un gest atât de simplu, cum este igienizarea mâinilor de mai multe ori pe zi, poate salva anual vieţile a peste un milion de copii.

Îngrijorător: 80% din infecţii sunt răspândite prin intermediul mâinilor murdare.

Germenii rămân activi 24 de ore

Deşi hepatita A este singura care a căpătat denumirea de „boală a mâinilor murdare", nespălarea mâinilor ne poate aduce şi alte boli infecţioase, în special pe cele transmisibile pe cale aeriană, printre care banala răceală şi TBC-ul. Unele bacterii şi virusuri trăiesc şi 24 de ore pe anumite suprafeţe. Astfel, dacă o persoană a strănutat sau a tuşit în metrou, ea poate infecta sute de alte persoane care călătoresc cu acelaşi metrou. Cu toate acestea, nu toţi cei care intră în contact cu germenii din mediul înconjurător se îmbolnăvesc, deoarece sistemul imunitar împiedică, în cele mai multe cazuri, multiplicarea acestora în organism. Prin urmare, doar persoanele cu un sistem imunitar slăbit sau cu alte afecţiuni cronice sunt la risc real de îmbolnăvire în aceste situaţii.

Deşi avem impresia că este un gest banal, pentru a ne igieniza corect - umezeşte-ţi mâinile;- săpuneşte-te;- freacă bine mâinile, timp de un minut, perioadă în care te speli şi între degete, sub unghii şi pe antebraţe;- clăteşte-te;- ia un şerveţel şi închide cu el robinetul, apoi şterge-ţi mâinile.

Suprafeţele cele mai «infectate»

Chiuveta de bucătărie - este mai plină de germeni decât unele toalete. Doar în scurgerea chiuvetei se găsesc aproximativ 150.000 de bacterii pe centimetru pătrat. Nici nu mai vorbim de robinete şi de buretele cu care speli vasele, în care reziduurile alimentare favorizează dezvoltarea agenţilor patogeni.

Mânerul căruţului de la supermarket. Fiind atins de zeci de oameni într-o zi, acesta se acoperă de salivă, bacterii sau chiar de reziduuri (rezultate nu doar în urma utilizării lor de persoane care nu s-au spălat pe mâini după ce au folosit toaleta, ci şi în urma descompunerii particulelor alimentare care rămân pe mâner).Butoanele folosite la comun cu alte persoane. Este vorba atât de butoanele liftului, cât şi de cele ale bancomatelor. Ca şi în cazul robinetelor şi al mânerelor din toa­letele comune, pe acestea se acumulează o varietate de bacterii provenite de la zecile, poate sutele de persoane care le folosesc într-o zi. În băile comune, robinetele sunt cele care conţin cei mai mulţi germeni, iar dacă le foloseşti atât pentru a deschide apa, cât şi pentru a o închide, este ca şi cum nici nu te-ai fi spălat pe mâini. Poşeta şi portofelul. Studii recente au arătat că pe o mare parte din poşetele femeilor se întâlnesc pseudomonas (bacterii care dau infecţii oculare), stafilococi responsabili de infecţii ale pielii, dar şi Salmonella şi Escherichia coli (care dau tulburări digestive).

Specialistul nostru

Dr. Rodica Şerban medic primar epidemiolog specialist boli infecţioase

Îmbolnăvirile care pot fi prevenite printr-o igienă corespunzătoare a mâinilor sunt cele a căror cale de pătrundere a germenilor (bacterii, virusuri, paraziţi) este cea digestivă (pentru că mâncăm cu mâinile murdare sau pentru că nu spălăm fructele şi legumele). Printre bolile cu acest mecanism de transmitere şi pe care, implicit, le putem face dacă nu păstrăm regulile de igienă, amintim: enterocolitele acute, toxiinfecţiile alimentare, hepatitele acute virale de tip A şi E, parazitozele intestinale, dar şi febra tifoidă şi paratifoidă, dizenteria şi holera.

Pentru unele dintre aceste boli, igiena corespunzătoare a mâinilor este doar una dintre măsurile de prevenţie. În cazul hepatitei A, de exemplu, singura măsură sigură de profilaxie este vaccinarea cât mai devreme posibil. România se situează printre zonele cu incidenţă medie a hepatitei acute virale de tip A. Se consideră că, până la vârsta de 20 de ani, aproximativ 90% din oameni au trecut prin infecţia cu virus hepatitic A.

Respecţi regulile de igienă?

Răspunde sincer la întrebările de mai jos pentru a afla cât de informat eşti şi cât de bine stai la capitolul igienă, precum şi care sunt punctele unde ar trebui să mai lucrezi.

1Cât durează un periaj dentar?a) 0-30 de secunde.b) 35 de secunde - două minute.c) peste două minute.

2Te speli pe mâini înainte de a mânca?a) Uneori.b) Mereu.c) Nu, dar folosesc geluri antibacteriene.

3Care sunt etapele spălatului pe mâini şi cât durează?a) Nu mă spăl mereu cu săpun, uneori îmi dau doar cu puţină apă fierbinte.b) Iau săpunul, apoi bag mâinile sub apă, mă săpunesc, apoi mă clătesc. Nu durează mai mult de 30 de secunde.c) Durează cam două-trei minute, pentru că am grijă să scot şi mizeria de sub unghii.

4Foloseşti gel de duş de fiecare dată când te speli?a) Nu, dar folosesc mult deodorant şi parfum.b) Dacă este cald şi sunt nevoit să mă spăl de mai multe ori pe zi, nu folosesc gel de duş la fiecare spălare.c) Da, chiar şi de mai multe ori pe zi.

5Pentru zonele intime foloseşti produse speciale?a) Nu.b) Uneori.c) Da.

6Foloseşti beţişoare de urechi?a) Nu. b) Uneori.c) Da.

7Foloseşti aţă dentară la fiecare periaj?a) Nu.b) O dată pe zi.c) Da, la fiecare spălare.

De multe ori, fie nu-ţi aminteşti, fie eşti prea obosit pentru a respecta regulile de igienă. De aceea, uneori te culci fără ca măcar să te speli pe dinţi, nici nu mai vorbim de folosirea aţei dentare. Ar trebui să acorzi mai multă importanţă regulilor de igienă personală, pentru a preveni infecţiile. Igienă nu înseamnă doar să miroşi frumos, folosind deodorant şi parfum.

Majoritatea B - Respecţi regu­lile de igienă, fără a exagera

Felicitări, pentru tine igiena este foarte importantă, dar nu eşti obsedat de lupta cu germenii. Te-ai informat corect cu privire la regulile de igienă. De exemplu, ştii că beţişoarele de urechi nu sunt deloc indicate, dar, cu toate astea, le foloseşti cu grijă uneori. Unul dintre capitolele la care ai mai putea să lucrezi este spălatul pe mâini, care ar trebui să fie puţin mai riguros.

Pentru tine, igiena a căpătat dimensiunile unei mici obsesii. Te temi de germeni şi foloseşti toate mijloacele pentru a-i combate, ba chiar îi stimulezi şi pe ceilalţi membri ai familiei să facă la fel. Trebuie să ştii totuşi că folosirea excesivă a produselor de curăţat, de tipul gelurilor antibacteriene, nu face decât să te sensibilizeze în faţa unor microbi mai rezistenţi şi mai greu de îndepărtat.

... organismul uman adăposteşte aproximativ 1.000 de specii de bacterii? Călugării Jain Dharma (religie minoritară din India) nu se spală decât pe mâini şi pe picioare, deoarece religia le interzice să pună în pericol viaţa oricărei fiinţe, inclusiv pe cea a bacteriilor.

... termenul „igienă" provine din grecescul Hygieia, zeiţa greacă a sănătăţii şi a curăţeniei?

... regele Henric al IV-lea al Angliei le-a cerut vii­torilor cavaleri să se spele măcar o dată în viaţă, înaintea ceremoniei de învestire în funcţia de cavaler?

... un copil de clasa a VII-a din Florida, SUA, a descoperit recent, în cadrul unui proiect ştiinţific pentru şcoală, că dispozitivele de făcut gheaţă din restaurantele de tip fast-food conţin mai multe bacterii decât o toaletă?

... contrar mitului, nu există regula de cinci secunde în ceea ce priveşte acumularea bacteriilor în cazul unui aliment scăpat pe jos? Studiile au arătat că, în momentul contactului cu solul, nenumăraţi germeni contaminează alimentul respectiv, indiferent cât timp stă pe jos.

Prof. dr. Anca Zbrancamedic specialist dermatolog

Igiena personală înseamnă obligatoriu spălat pe mâini înainte de masă, pe dinţi dimineaţa şi seara, iar pe picioare şi în zonele intime măcar o dată pe zi, seara, înainte de culcare, cu apă şi cu săpun. Băile corporale sau duşul se fac măcar de două ori pe săptămână. Spălatul pe cap se realizează, în funcţie de tipul de păr, de două-trei ori pe săptămână sau chiar în fiecare zi, dacă mediul de lucru este murdar. Produsele de igienă trebuie adaptate pentru ficare tip de piele, dar, mai ales în perioada rece, este preferabil să se folosească şampoane pentru spălări frecvente şi săpunuri sau sindeturi grase pentru corp. Săpunul poate fi înlocuit cu ulei de duş, special creat ca să lase pe piele o peliculă protectoare grasă chiar şi după clătire.

Risc: Folosirea de mai multe ori pe zi a gelului de duş nu face altceva decât să usuce pielea.

image

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net