„Mă bătea, se droga şi îi plăceau orgiile sexuale”, spune fosta soţie despre Seif Gaddafi
Nadia, „care nu are mai mult de 29 de ani, o brunetă cu ochi albaştri", l-a întâlnit pe Saif în timp ce muncea ca stripperiţă într-un club de noapte din Moscova. În momentul de faţă se ascunde şi îi este frică pentru propria viaţă.
Ea a povestit cum s-a pregătit pentru căsătoria cu Seif. A trebuit să zboare până la Paris pentru a-şi face operaţie de refacere a himenului, iar în prezenţa mătuşii lui Saif, doctorul i-a înmânat un certificat medical. „Apoi am îmbrăţişat islamul cu tot ce înseamnă el. Am încerca să duc o viaţă normală, însă Saif voia mereu să se distreze ca şi cum ar fi fost burlac. Avea multe iubite cu care făcea orgii. Casa noastră arăta mai mult ca un bordel: o mulţime de prieteni ş o mulţime de femei", spune Nadia, care s-a măritat conform tradiţiei islamice, dar s-au despărţit după 2 ani. „Dar nimeni nu mă trata ca şi când aş fi fost stăpână în acea casă".
„Nu era respect. Soţul meu încerca să mă subjuge şi nu am suportat această atitudine. Saif se droga şi atunci când era sub influenţa lor nu se mai controla. Îi plăceau perversiunile sexuale, îi plăcea să o facă în public şi atunci am înţeles că nu mai puteam să trăim împreună", mai povesteşte femeie, care a adăugat că relaţia lor s-a terminat după ce soţul ei a lovit-o într-un restaurant şi a scos-o prin geam afară. „Am stat în comă 47 de zile", mai spune Nadia.
Dacă ceea ce spune se dovedeşte a fi adevărat, atunci ea ar putea fi un martor-cheie împotriva fiului lui Muammar Gaddafi, care a fost prins şi închis, în faţa Curţii Penale Internaţionale.