Mădălina Drăghici, weekend spontan la Milano

Ultima actualizare:
Emoţii la  întoarcerea  acasă
Emoţii la întoarcerea acasă

Mare iubitoare de vacanţe, actriţa din „Iubire şi onoare" (Acasă TV), Mădălina Drăghici, a mai bifat o ieşire din Bucureşti. De această dată a fost la Milano, cu o prietenă, pentru doar două zile.

Milano este un oraş care, pentru Mădălina Drăghici şi pentru prietena ei, a însemnat a doua casă în perioada în care fetele se ocupau cu prezentări de modă.

E normal să le lipseasă mult şi să încerce să se întoarcă de câte ori au ocazia. Iar una dintre ocazii au avut-o chiar weekendul trecut.

„Decizia de a merge la Milano a fost spontană, ca toate vacanţele mele, de altfel. Vineri am plecat la aeroport direct de la filmări", spune Mădălina.

Seara s-au plimbat prin marele şi fascinantul oraş şi au fost surprinse să întâlnească pe stradă nişte cunoştinţe din România.

„Dacă tot ne-am întâlnit, am mers împreună la masă, am mâncat paste delicioase şi am stat la poveşti până am realizat că restaurantul ar trebui să închidă şi chelnerii voiau să plece acasă", spune actriţa de la Acasă TV.

Sâmbătă a fost zi de shopping. Fetele au colindat magazinele, dar nu s-au bucurat de reduceri pentru că nu rămăsese mare lucru din colecţia veche. Au cumpărat, totuşi, câteva articole de primăvară.

Emoţii la  întoarcerea  acasă
Emoţii la întoarcerea acasă

Au revizitat Domul şi s-au plimbat prin parcul Sempione. Seara s-a terminat la restaurantul lor preferat, unde au mâncat cel mai bun cod negru. "A fost un weekend minunat, în oraşul meu de suflet", concluzionează Mădălina.

Emoţii la întoarcerea acasă

Mădălina Drăghici a avut ceva emoţii la întoarcerea cu avionul.


    Emoţii la  întoarcerea  acasă
Emoţii la întoarcerea acasă

"Din cauza condiţiilor meteo, aterizarea pe Otopeni a fost una dificilă şi a existat riscul să ne reorientăm spre Timişoara. Nu ar fi fost deloc bine pentru că luni dimineaţa aveam filmări, nu ştiu cum aş mai fi ajuns. Dar am scăpat cu bine", povesteşte frumoasa actriţă.

Oferte de vacanţă

* Hotel Grand Puccini, 3 stele, 3 nopţi cazare cu mic dejun inclus, 66 euro/loc în cameră dublă, 109 euro/persoană biletul de avion, www.romaniantourism.ro;

* Hotel Ariston, 3 stele, 3 nopţi cazare în cameră dublă cu mic dejun, 165 euro/persoană, www.zodiac-travel.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net