Mădălina Ghenea dezvăluie cum a atras-o Gerard Butler în apartamentul lui
Relaţia româncei Mădălina Ghenea (25 de ani) cu Gerard Butler (43 de ani) a fost din prima clipă pe prima pagină a ziarelor. Cei doi sunt împreună de zece luni şi se pare că lucrurile sunt mai mult decât serioase între ei. Recent, Mădălina a acordat un interviu pentru celebra revistă „Vanity Fair”, ediţia din Italia, în care a povestit cum a început totul.
Mădălina şi Gerard s-au cunoscut în primăvara anului 2012 şi de atunci profită de fiecare ocazie pentru a se vedea. Chiar dacă viaţa lor este plină de restaurante, hoteluri de lux şi petreceri somptuoase, povestea lor de iubire a început cum nu se poate mai simplu.
Frumuseţea şi senzualitatea Mădălinei nu l-au lăsat indiferent pe actorul Gerard Butler
„Ne-am cunoscut la New York, la o petrecere, după inaugurarea unei galerii de artă. Stăteam unul lângă altul. Eu eram cu telefonul în mână şi îi trimiteam mesaje regizorului Paul Haggis în legătură cu opera de caritate „Artist for Justice and Peace”, la care am colaborat. Gerry mi-a apăsat pe buton, să mă opresc, şi am început să vorbim despre acţiunea caritabilă. Apoi mi-a propus să facem o plimbare pe podul Brooklyn”, şi-a amintit Mădălina în interviul pentru Vanity Fair.
Românca nu a stat prea mult pe gânduri şi a acceptat invitaţia celebrului actor. În ciuda aşteptărilor sale, vedeta nu a avut parte de o primă întâlnire romantică. Imediat cum au plecat de la petrecere, Butler i-a spus că trebuie să facă o oprire la apartamentul lui. „Prima dată mi-a zis să trecem pe la el, să îşi ia geaca”, a povestit Mădălina. O dată ajunsă în locuinţa actorului, aceasta a fost impresionată de una dintre pasiunile lui Gerry, aşa cum îşi alintă iubitul: „Are acasă o colecţie minunată de pălării”, a declarat fotomodelul.
„Chiar dacă nu credeţi, am stat toată noaptea la poveşti”, a conchis Mădălina.
Prima întâlnire nu este însă singura ieşită din tipare. De cele mai multe ori, întâlnirile lor sunt atipice, pentru că programul foarte încărcat al fiecăruia face ca aceştia să se vadă în toate colţurile lumii, acolo unde îi duce cariera. Cei doi au fost împreună la decernarea premiilor Nobel ce a avut loc la sfârşitul anului trecut în Stockholm, dar şi la petrecerea de după Oscar, din Los Angeles, în februarie anul acesta.
Românca le găteşte prietenilor creveţi
Mădălina nu este numai o femeie frumoasă, ci şi o gospodină desăvârşită. În timp ce iubitul ei, Gerard Butler, colindă lumea cu proiectele sale, fotomodelul se preocupă mai mult de casă. Miercuri, actriţa a postat pe contul său de Facebook o fotografie care o înfăţişa într-o ipostază care i-ar trezi amintiri lui Butler. Vedeta se afla în bucătărie şi gătea. Aceasta pregătea creveţi, cel mai probabil pentru nişte prieteni aflaţi în vizită, căci pe masa Mădălinei erau aranjate frumos trei tacâmuri.
Starul hollywoodian a fost ieri la Moscova
Gerard Butler (43 de ani) s-a plimbat în ultimele șase săptămâni prin lume „ca să scape de stres”, după cum a declarat chiar el. A vizitat Scoţia, Anglia, Italia, Elveţia, Thailanda, Mexic şi Columbia doar ca să călătorească şi să-şi vadă prietenii. Cel mai recent a fost la Moscova, unde pe lângă faptul că s-a relaxat, şi-a şi promovat noul film, “Olympus has fallen” (2013).