Mădălina Ghenea, în ipostaze incendiare cu un fotbalist! Se apropie de sfârşit iubirea cu Gerard Butler?
Întreaga Italie e cu ochii pe Mădălina Ghenea, românca născută în Slatina. Românca ar fi fost văzută flirtând cu fotbalistul de la Genoa, Marco Boriello (30 de ani). Oare îl înşală pe actorul Gerard Butler (43 de ani) după ce la Oscaruri erau precum doi porumbei care se sorbeau duin priviri?
Acum nici trei săptămâni Mădălina şi Gerard păreau că se îndreaptă cu paşi repezi către altar. Un inel misterios etalat aparent timid de Mădă la petrecerea Vanity Fair, din 25 februarie, părea să consfinţească faptul că iubirea lor e nemărginită. Până recent când totul s-a destrămat, iar românca a frost prinsă în braţele altui bărbat. Mădălina Ghenea (25 de ani) a fost fotografiată recent de bloggerul Selvaggia Lucarelli în compania fotbalistului Marco Boriello, de la Genoa, în discoteca "Il Plastic", din Milano.
Lucarelli susţine că ar fi văzut-o pe frumoasa româncă flirtând cu jucătorul italian, cunoscut pentru cuceririle sale printre care amintim fotomodelele Belen Rodriguez sau Nina Senicar. Marco Boriello a fost accidentat şi nu şi-a putut ajuta echipa care a avut meci cu Fiorentina, însă şi-a făcut timp pentru o escapadă în cluburile milaneze. Şi asta pentru că nu putea rata întâlnirea cu iubirea vieţii lui, Mădălina, alături de care a trăit o frumoasă poveste în 2011.
Despărţirea de Mădălina l-a terminat pe Boriello. El a ajuns să nu mai joace nimic la echipa sa de club AS Roma şi a fost împrumutat în 2012 la Juventus, unde nu a înscris decât două goluri într-un sezon, fiind apoi împrumutat la Genoa. Mădălina Ghenea are de 8 luni o relaţie cu celebrul actor scoţian Gerard Butler. Povestea lor de iubire întâmpină dificultăţi din cauza faptului că ea locuieşte la Milano, în timp ce el trăieşte peste Ocean, la Los Angeles.
Deşi până acum a schimbat femeile "ca pe şosete", Butler spunea că e foarte îndrăgostit de Mădălina şi are de gând s-o ia de nevastă. În luna mai 2012, Mădălina Ghenea l-a cucerit pe Gerard Butler (43 de ani), unul dintre cei mai sexy actori din lume. La început, ea a negat că ar avea o relaţie cu acesta. Apoi au fost fotografiaţi sărutându-se şi au apărut în mai multe rânduri împreună, el recunoscând că are intenţii serioase cu românca.
Relaţia cu Leonardo DiCaprio a făcut-o celebră
2009 - Dragoş Săvulescu
Mădălina Ghenea a trăit o poveste de dragoste între 2009 şi 2011 cu Dragoş Săvulescu, acţionar al clubului Dinamo. Gurile rele spun că Săvulescu ar fi divorţat de soţia lui pentru a fi împreună cu Mădălina, fotomodelul convingându-l să se mute împreună în Italia.
2011 - Leonardo DiCaprio
Fotomodelul Mădălina Ghenea l-ar fi părăsit pe acţionarul Dragoş Săvulescu, la sfârşitul anului 2011, pentru fotbalistul Marco Boriello. Românca l-a părăsit pe fotbalist pentru a forma un cuplu cu actorul Leonardo diCaprio (38 de ani), de care s-a despărţit tot după câteva luni.
2012 - Jude Law
Mădălina Ghenea a reapărut în atenţia presei, datorită peliculei "Dom Hemingway", în care a filmat alături de Jude Law (40 de ani). Potrivit presei internaţionale, între româncă şi britanic s-ar fi înfiripat o idilă, în 2012.
2012 - Adrien Brody
Tot în 2012, Mădălina Ghenea a fost asaltată cu avansuri din partea actorului american Adrien Brody (39 de ani). Ea l-a refuzat pentru că în aceeaşi perioadă Leonardo di Caprio o curta cu insistenţă.
Nici Butler nu e uşă de biserică
Recent, actorul Gerard Butler s-a distrat într-un club de noapte din San Diego (California) cu o animatoare pe nume Ashley Beal. Ea a postat pe Facebook o fotografie cu el. "L-am abordat pe stradă şi l-am forţat să intre", s-a lăudat tânăra. Toate acestea s-au întâmplat în timp ce Mădălina Ghenea se afla la Paris, pentru o şedinţă foto.