Mădălina Pamfile, agăţată în club de fostul iubit al Ramonei Gabor
O nouă idilă mondenă este pe cale să se înfiripe sub masca unei amiciţii. Fostul iubit al Ramonei Gabor, Gabi Bădălău, şi Mădălina Pamfile au fost surprinşi în timp ce flirtau într-un club bucureştean. El îi şoptea la ureche lucruri numai de ei ştiute, iar ea părea să-i sorbă fiecare cuvinţel.
Curtată de mulţi bărbaţi potenţi din punct de vedere financiar, Mădălinei Pamfile (19 ani) pare că îi este greu să se hotărască asupra unuia dintre ei. După relaţii pasagere cu fotbalişti ca Gabi Matei şi Alexandru Maxim, Mădălina pare să-şi fi schimbat gusturile. Fostul iepuraş „Playboy" s-a reorientat spre băieţi de bani gata.
Joi seară, Gabi Bădălău a stat nedezlipit de Mădălina Pamfile
Cei doi au vorbit foarte mult şi s-au sorbit din priviri
Mai precis, ea cochetează mai nou cu Gabi Bădălău, ex-iubitul Ramonei Gabor şi fiul fostului prefect de Giurgiu. Joi seară, după meciul Stelei cu Chelsea, Mădălina şi Gabi au sărbătorit împreună victoria echipei româneşti. Ei au mers în clubul Princess, unde au petrecut până dimineaţă. Cei doi păreau foarte apropiaţi şi au cochetat toată noaptea. De altfel, apropierea dintre ei nu a trecut neobservată de prietenii acestora, care i-au fotografiat împreună şi ne-au trimis fotografiile la redacţie.
Mădălina şi Gabi au lăsat senzaţia că flirtează, tânărul folosindu-se de orice pretext pentru a-şi şopti „iepuraşului" la ureche lucruri cre păreau să-i capteze acesteia atenţia. Mai mult, în aceeaşi noapte, Mădălina a avut o prezentare de modă în club, defilând chiar sub privirile admirative ale lui Gabi, dar şi ale celorlalţi suporteri stelişti. Contactaţi de Click!, atât Mădălina, cât şi Gabi Bădălău au negat că între ei ar exista o relaţie. Amândoi au spus că la mijloc e vorba doar despre o amiciţie.
„Sunt prieten cu Mădălina de ceva timp. Dacă ne vedem prin oraş sau în orice alt loc, ne salutăm, însă nu e ceva mai mult între noi. Nu o văd ca pe o iubită. În Princess, a venit la masă ca să mă salute şi să întrebe ce fac", ne-a spus Gabi. Nici Mădălina nu a fost mai generoasă în declaraţii. „Eu şi Gabi suntem prieteni. Ne mai intersectăm prin oraş. În pozele acelea, ne şopteam ceva la ureche, atâta tot", ne-a spus, la rândul ei, fostul iepuraş „Playboy".
A fost înşelat cu un miliardar bulgar
Ramona Gabor şi Gabi Bădălău au avut o relaţie de un an şi câteva luni, care ar fi durat poate şi în ziua de azi dacă acesta nu ar fi aflat despre infidelităţile iubitei lui. Plecată într-o vacanţă ca între fete, la Cannes, în luna mai a anului 2011, Ramona a călcat strâmb. Însoţită de prietenele ei de atunci, Mădălina Radu, Mihaela Moise şi Cristina Pană, sora lui Moni l-a înşelat pe Gabi cu miliardarul bulgar Chavdar Alexandrov.
Afaceristul le-a invitat pe fete pe iahtul lui, dar dintre toate i-a căzut cu tronc Ramona, care i-a cedat avansurilor. Odată ce Ramona s-a întors în ţară, povestea a ieşit la lumină, iar Gabi Bădălău nu a putut trece peste trădarea iubitei lui, aşa că i-a dat urgent papucii.