Majorarea punctului de pensie, respinsă de comisii
Unii dintre parlamentari, cei din opoziţie, au propus păstrarea punctului de pensie pentru 2010 în termeni nominali şi actualizarea în funcţie de inflaţie şi reducerea CAS cu doar patru puncte procentuale şi nu cu zece, cât aprobaseră comisiile reunite pentru muncă.
Iniţiatorii amendamentului privind majorarea cu 100 de lei a punctului de pensie au cerut ca amendamentul să fie trecut la respinse, urmând să fie discutat în Parlament, propunerea fiind în cele din urmă aprobată la limită de comisii, informează Agerpres.
Ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu, a explicat că nu poate fi de acord nici cu menţinerea punctului de pensie şi indexarea, acest lucru urmând să afecteze deficitul şi deci nu va fi acceptat de FMI.
Comisiile au aprobat eliminarea impozitului minim
De asemenea, amendamentul pentru eliminarea impozitului minim a fost admis cu 21 de voturi pentru şi 20 împotrivă.
"Propun păstrarea impozitului minim, pentru că actualul buget de venituri a fost calculat pe acest impozit şi urmează să îl eliminăm, dar până la definitivarea noului impozit forfetar, ar fi bine să îl păstrăm", a spus ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, care nu a reuşit însă să îi înduplece pe deputaţi şi senatori.
Citeşte şi:
Dezbaterile vor continua "până la epuizarea bugetului sau până la epuizarea comisiei"