Mălina către iubitul ei, Sebi: «Am luat toate somniferele. M-am hotărât, ştiu şi cum să o fac»

Ultima actualizare:

În telefonul Mălinei Olinescu au fost descoperite mai multe mesaje pe care aceasta le-a expediat lui Sebi. Sms-ul «cheie» în cazul «morţii suspecte», de care se ocupă procurorul criminalist Edi Borjog împreună cu ofiţerii judiciarişti de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei, a fost expediat duminică, 11.12.2011, la ora 21.22 (ora de pe telefonul lui Sebastian), scrie Ring.

"Am luat toate somniferele şi, dacă mă mai trezesc, o fac rapid, fără să mai stau pe gânduri. M-am hotârât, ştiu şi cum s-o fac", i-a scris cântăreaţa lui Sebi.

Potrivit surselor judiciare, între Mălina şi prietenul ei au fost mai multe convorbiri telefonice şi mesaje. Cuplul avusese o ceartă cu o seară în urmă, sâmbătă noaptea, iar Mălina îi cerea lui Sebastian "să vină acasă şi să rezolve problema".

Bărbatul a avut o perioadă telefonul închis şi când l-a deschis a găsit mai multe mesaje, în care artista trecea de la o stare la alta, spunându-i: "Ştiu că am s-o fac!", "O să mă omor de data asta!", O să mă ai pe conştiinţă!".

Mălina Olinescu nu a zis niciodată: "O să mă sinucid".

"În telefonul Mălinei existau mai multe mesaje mai vechi, însă în ziua respectivă (11 decembrie - n.r.), la ora 21.22 (informaţie indicată de telefon - n.r.) există un mesaj-cheie trimis de Mălina către Sebastian: «Am luat toate somniferele şi dacă mă mai trezesc o fac rapid fără să mai stau pe gânduri. M-am hotărât, ştiu şi cum să o fac».

Mai există un mesaj, ultimul practic, la ora 0.24: «O să mă ai pe conştiinţă». Sunt mai multe mesaje, însă celelalte ţin oarecum de intimitatea cuplului. Ei s-au certat sâmbătă noaptea (10 spre 11 decembrie - n.r.).

După ce s-au certat, el a plecat la părinţii lui şi şi-a închis telefonul. Ea i-a trimis mai multe mesaje în care îi spunea fie să revină, fie să rămână acolo. Însă pentru fapta care s-a întâmplat, cele două mesaje sunt relevante.

Ele au fost prezentate de Sebastian la poliţie. Urmează să facem o constatare tehnico-ştiinţifică. Un singur telefon are el, două avea Mălina. Computerul Mălinei a fost ridicat şi unitatea a fost verificată, însă un răspuns va fi primit de-abia săptămâna viitoare", au declarat surse judiciare pentru Ring.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net