Mama lui Andrei de la Alb Negru: «Am crezut că Sylvia nu e o piţipoancă. M-am înşelat»

Ultima actualizare:

    Andrei şi Silvia se  căsătoresc religios  abia anul viitor
Andrei şi Silvia se căsătoresc religios abia anul viitor

Mama cântăreţului Andrei Ştefănescu, de la trupa Alb Negru, a mărturisit că a fost extrem de dezamăgită când a aflat de infidelitatea Sylviei.

Femeia a declarat că mereu a apreciat-o pe nora ei, însă acum a constatat că e doar o „piţipoancă”.

„Am fost foarte mândră de ea. Întotdeauna am zis că nu e ca celelalte, că nu e o piţipoancă. M-am înşelat. Era doar o piţipoancă.  Se dovedeşte încă o dată că liniştea şi viaţa multor oameni nevinovaţi stau sub o fustă de pipiţă, iar dacă ea ridică fusta, se prăbuşeşte tot. Am avut mereu impresia că deşi este cântăreaţă, artistă, dansatoare şi se învârte într-un anumit mediu, ea este undeva deasupra şi nu se amestecă cu mizeria. M-a dezamăgit foarte tare. Mereu am crezut că este o fată foarte deşteaptă, pentru că aşa este, frumoasă, talentată şi foarte potrivită cu Andrei. Pe cât am crezut-o de deşteaptă, pe atât de prosteşte s-a prăbuşit. Nu credeam că o persoană matură, care a luptat atât de mult să facă toată ăsta şi să o decoreze. Nu mi-am imaginat niciodată că o să joace tot ce a realizat pe o carte proastă”, a declarat mama lui Andrei, pentru emisiunea „Drept la ţintă”, de la Kanal D.

simeon stalpnicul png

Femeia nu este supărată pe amantul Sylviei, ci doar dezamăgită că i-a crescut „cota” acestuia.

„E un copilaş superficial care se joacă. Dacă regret ceva este că acum i-a crescut cota. Acum toate gagicile o să se ţină după el, toată presa, i-a făcut o publicitate... Sylvia l-a dezamăgit pe Andrei, ne-a dezamăgit pe toţi. Cred că şi părinţii ei sunt la pământ în momentul ăsta. Nu cred că cineva se bucură de pe urma scandalului ăsta. Poate mai puţin tânărul «piţiponc»”, a adăugat mama lui Andrei Ştefănescu.

Citeşte şi:

Andrei de la «Alb-Negru» şi Sylvia divorţează

Andrei de la Alb Negru, înşelat de Sylvia cu un tânăr de 20 de ani

Andrei de la Alb Negru: «Sylvia s-a întâlnit cu amantul în casa părinţilor ei»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net