Marcel Prodan rupe tăcerea: «Alexandra Stan a vrut să ne omoare pe amândoi!»

Ultima actualizare:

    Alexandra Stan are  ochii umflaţi şi vânătăi   pe faţă şi pe braţe
Alexandra Stan are ochii umflaţi şi vânătăi pe faţă şi pe braţe

La patru luni după scandalul cu fosta lui iubită, Alexandra Stan, Marcel Prodan, supranumit de presă "impresarul bătăuș", vorbește pentru prima dată despre ce s-a întâmplat în acea seară.

El a postat pe Facebook un mesaj în care povestește cu lux de amănunte incidentul din luna iunie, când şi-a ieşit din fire şi a bătut-o pe artistă până aceasta a ajuns la spital. Marcel Prodan își asumă relația pe care a avut-o cu blonda și mărturisește că erau iubiți de trei ani de zile. Impresarul susține că cearta aprigă dintre ei doi a plecat de la faptul că a vrut s-o părăsească pe Alexandra.

Fotoreporterii Click! i-au surpins pe cei doi împreună

"Știu că sunt câteva persoane care mi-au urmărit activitatea și pentru care am fost un exemplu până în momentul în care am lovit-o pe Alexandra, cu care aveam o relație de iubire de circa 3 ani, relație pe care ea fie a negat-o, fie a trecut-o sub tăcere, numindu-mă doar „managerul" ei, probabil pentru a se potrivi mai bine falsei acuzații de șantaj pe care încearcă să mi-o pună în cârcă", a scris Marcel Prodan.

Acesta a relatat pas cu pas ce s-a petrecut în seara în care situația a scăpat de sub control și a agresat-o pe Alexandra.

"Îmi pare nespus de rău că nu am știut cum să reacționez în momentul în care, urmare unor certuri care nu au avut nicio legătură cu banii, ci cu cariera ei și cu relația noastră, ea s-a năpustit cu o ploaie de lovituri asupra mea, în timp ce conduceam și mi-a tras de volan, spunându-mi că «mai bine ne sinucidem». Există la dosarul penal declarațiile unui martor care a văzut mașina șerpuind pe șosea și declaratiile polițiștilor care mi-au văzut urmele de lovituri de pe față.

Nici după 4 luni de la incident nu știu cum ar fi trebuit să reacționez, nefiind implicat în relații cu femei violente până la acel moment. Știu că asta nu șterge derapajul meu comportamental și nu-l scuză", a mai mărturisit impresarul, care a vorbit și despre accesele de furie ale cântăreței.

Alexandra Stan, după bătaia încasată

Mai mult, el susține că, din cauza problemelor pe care le avea, Alexandra Stan mergea la psiholog.

"Încercați să vă imaginați dacă poate exista un scenariu plauzibil în care eu o șantajam, o loveam, pentru ca mai apoi să o duc cu mașina acasă la părinții ei. Era aproape să ne omoare pe amândoi provocând un accident! Și mai puteam ricoșa cu mașina în alte mașini cu oameni și copii nevinovați.

Apoi, a vrut să sară din mașină la o viteză de 90km/h. Mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să o prind și că nu am provocat și alte accidente cu mașinile care circulau regulamentar! Totul a pornit de la faptul că mi-am permis să o anunț că vreau să ies din relația încordată pe care o aveam cu ea de peste doi ani .

Nu a fost singura dată când Alexandra a reacționat necontrolat. În ultimele luni, de fiecare dată când încercam să pun capăt relației noastre și să mă mut, ea avea un comportament violent și isteric față de mine și amenința mereu cu lucruri din ce în ce mai grave, inclusiv cu sinuciderea.

Acum știu că trebuia să viziteze un medic psiholog mult mai des decât o făcea deja", a scris Marcel Prodan.

Aşa arăta după bătaia primită

Scandalul a izbucnit la jumătatea lunii iunie, după ce Alexandra Stan a dezvăluit că a fost bătută de impresarul ei la studio şi în maşină. Episodul violent a fost unul dintr-un lung şir de umilinţe îndurate de artistă. Iată câteva din declaraţiile ei, date la vremea respectivă:

- “Am primit pumni în faţă şi picioare în rinichi, singurul pe care îl am şi pe unde s-a mai nimerit”.- “Nu mai ştiu ce s-a întâmplat de când a început să dea în mine, eram ruptă de realitate şi nu ştiam cum să mai fug”.- “Mă duceam la studio şi le spuneam că nu mai pot, sunt extenuată şi vreau să stau acasă. Mă duceam şi leşinam sau aveam tentative suicid, am încercat să îmi tai venele pentru că nu mai făceam faţă, eram epuizată, anul trecut. Am leşinat şi am zăcut pe jos o oră până au venit părinţii mei să mă ia. I-a sunat pe ai mei şi le spunea «Veniţi mai repede să o luaţi de aici că ne-am plictisit»”.- “Nu ştiu câţi bani am de luat, pe cât am cântat vreodată în ultimii 3 ani. De fiecare dată când întrebam ieşea scandal, îmi spunea că-l acuz că e hoţ. Ei e obligat să-mi arate mie actele, fiind impresar”.

În urmă cu câteva zile, Alexandra Stan a declarat pentru ProTv că nu intenţionează să-şi retragă plângerea penală împotriva lui Marcel Prodan. Ieri, a adăugat: „Îngrijoratul domn Prodan încearcă să facă un schimb de roluri cu mine care să-l aducă în postura de victimă. Tentativa sa de a mă transforma pe mine într-un monstru şi pe el într-un boboc de floare nu are nici o legătură cu realitatea”.

Alexandra, internată cu «pile» la Medgidia?

Alexandra Stan, alături de dr. Buşu, la nunta surorii ei

Alexandra Stan,  alături de dr. Buşu,  la nunta surorii ei
Alexandra Stan, alături de dr. Buşu, la nunta surorii ei

Alexandra Stan nu ar fi avut motive să se interneze în spital după bătaia primită de la impresarul Marcel Prodan. Surse din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, unde artista a ajuns imediat după agresiune, susţin că medicii i-au făcut o evaluare şi au decis că nu necesită internarea, motiv pentru care au trimis-o acasă. Alexandra nu s-a lăsat şi s-a internat pentru câteva zile la Spitalul Medgidia.

Apoi, de pe patul de spital, ea a intrat în direct, la câteva emisiuni de televiziune, pentru a-şi povesti drama. În realitate, susţin surse, internarea ar fi fost posibilă pe baza relaţiei pe care sora Alexandrei, Andreea Pâslaru, în calitate de angajată a Colegiului Medicilor Constanţa, o are cu managerul Spitalului Medgidia, dr. Stere Bușu, dar şi cu soţia acestuia, Sica. Această strânsă relaţie este confirmată şi de prezenţa soţilor Buşu la nunta surorii Alexandrei, la 7 septembrie 2013.

Artista a fost tratată în Spitalul Medgidia „ca o prinţesă” şi i s-au făcut analize care, paradoxal, nu au fost considerate necesare de medicii de la Spitalul Judeţean Constanţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net