Maria Ionescu: «Mă doare sufletul când îl văd în patul acela, neputincios»
Credea că Şerban îi va fi cel mai mare sprijin la bătrâneţe, însă destinul nemilos a decis altfel. Acum, la 80 de ani, Maria Ionescu trăieşte drama mamei care îşi vede fiul răpus de boală.
Este o femeie cu părul alb, cu ochi albaştri blânzi, în care se pot citi poveşti triste. La această vârstă, Maria Ionescu visa să-şi privească fericită familia. Fiul, marele actor Şerban Ionescu, îi adusese numai bucurii toată viaţa. Avea o carieră strălucită, o soţie celebră ca şi el şi un fiu deştept şi cuminte, care-i călca pe urme.
Într-o zi, totul s-a prăbuşit! Şerban a căzut la pat, lovit de o boală incurabilă, apoi a băgat divorţ de soţia care l-a înşelat. Reporterii Click! au vorbit în exclusivitate cu mama actorului Şerban Ionescu. Bătrâna asistă neputincioasă la durerea fiului său şi nu mai ştie ce-i mai poate rezerva viitorul. Îşi doreşte doar să fie ea sănătoasă să poată duce „crucea" asta până la capăt.
Click!: Doamna Ionescu, spuneţi-mi vă rog cum se mai simte maestrul acum?
Maria Ionescu: Cum credeţi că se poate simţi un bolnav de scleroză laterală amiotrofică? Este destul de gravă situaţia lui. Imaginaţi-vă că nu poate să facă nimic altceva decât să se mai mişte puţin. De vorbit nu mai vorbeşte deloc.
Staţi în permanenţă cu dumnealui?
Eu locuiesc la Braşov, dar am venit special pentru a-i fi alături băiatului meu. Nu mi-aş fi imaginat vreodată să se întâmple aşa. Mă doare sufletul când îl privesc în patul acela, neputincios. Sunt foarte supărată!
Doar dvs vă ocupaţi de dl. Ionescu? Îngrijiri medicale mai primeşte?
Acum suntem trei persoane în casă care avem grijă de el. Eu, femeia care face menajul şi încă o persoană. În permanenţă este asistat şi urmează tratamentul recomandat de doctor.
Fotoreporterii Click! au surprins momentele în care preotul și soţia l-au vizitat pe actor
A iertat-o pe doamna Magda? Am văzut că ea a trecut recent pe aici.
Magda a venit să-l viziteze pentru că el i-a dat voie. A făcut excepţie o singură dată şi am lăsat-o să intre. Facem după voinţa lui.
Ştiu că are o legătură specială cu fiul. El cochetează şi cu actoria. Cum reacţionează când se văd?
Carol vine mereu. Aproape zilnic. El are şcoală şi după ore trece pe aici. Îl iubeşte foarte mult pe tatăl său şi mă doare să văd cât de mult suferă şi el. Este foarte greu să mă uit la ei, credeţi-mă!
Care este speranţa unei mame îndurerate? Aţi chemat şi preotul. Ştiu că în astfel de momente Sfânta Împărtăşanie pregăteşte bolnavul pentru Viaţa de Apoi sau pentru a se face bine.
Speranţa mea este cea mai mare. Cum să mai ajut acum decât rugându-mă lui Dumnezeu pentru binele băiatului meu! Dumnezeu e mare şi face minuni. Am chemat preotul pentru că sunt o persoană credincioasă.
Click! spune
Iniţial, Şerban Ionescu a ştiut că suferă de borelioză, o boală produsă de muşcătura de căpuşă. După mai multe investigaţii, însă, medicii au stabilit că este vorba de o boală fără leac: scleroză laterală amiotrofică (SLA). Este cunoscută ca cea mai devastatoare dintre bolile neurodegenerative. Se caracterizează prin degenerarea neuronilor motori ai măduvei spinării şi ai nervilor motori cranieni. SLA este o boală invalidantă, fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi respiratul devin imposibile, cu timpul.
Vizitat de Magda Catone şi de preot
După aproximativ trei săptămâni de spitalizare la Elias, actorul Şerban Ionescu (62 de ani) a fost externat marţi, 2 octombrie. Imediat cum a ajuns la vila din Otopeni, actorul a primit un preot adus de mama sa.
Apoi, i-a permis Magdei Catone, soţia cu care se află în divorţ, să-l vadă pentru mai puţin de o oră. Fotoreporterii Click! i-au surprins pe vizitatori intrând şi ieşind din vila pusă la dispoziţie de un bun prieten. Tot Click! v-a informat că a doua zi după ce şi-a văzut soţul pe patul de moarte, Magda Catone s-a distrat pe cinste la un festival la Slatina, „Oltenii şi restu' lumii". Timp de două zile, actriţa a fost invitată de onoare a festivalului, a băut must şi a râs cu organizatorii.