Mărturia unei românce care a trăit infernul din Bodrum
Au fost clipe de groază, azi-noapte, în stațiunile grecești și turcești, după ce un cutremur de 6,7 grade pe scara Richter, produs în Marea Egee, a făcut doi morți și peste 100 de răniți. O româncă stabilită în Bodrum povestește despre teroarea trăită.
Doi turiști, un turc și un suedez, au murit pe insula Kos, când tavanul barului iî care se aflau s-a prăbușit. Alte 120 de persoane au fost rănite în Kos și Bodrum.
Ministerul Afacerilor Externe a anuntat că, până la acest moment, nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români din Grecia și Turcia.
O româncă stabilită în Bodrum a povestit despre clipele de teroare pe care le-a trăit azi-noapte, pe care le descrie ca pe un coșmar din care nus e mai pot trezi, pentru că în continuare există replici ale cutremurului.
”Chiar și acum continuă replici mici. Locuiesc în Bodrum, suntem îngroziți după o noapte nedormită. Numai bunul Dumnezeu știe ce urmează”, a scris Rodica Matvei pe Facebook. Românca a vrut să-și anunțe astfel toti prietenii că este bine, dar în continuare trăiește cu o senzație de teamă.
”Locuiesc cu părinții aici. Fugi de sărăcie și dai peste altă năpastă”, mai spune Rodica.
În tot acest timp, autoritatile turce au trimis un vas cu capacitatea de 250 de persoane, de la Bodrum la Kos, pentru a evacua cei aproximativ 200 de turisti turci ramasi pe insula, a precizat ministerul.
Cetatenii romani afectati pot solicita asistenta consulara la urmatoarele numere de telefon ale Ambasadei Romaniei la Atena – (0030) 2106728879 si (0030) 2106744544 si al Consulatului General al Romaniei la Izmir – (0090) 232 4650579 apelurile fiind redirecțtonate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call-Center in regim de permanenta.