Meme, mieluşelul lui Gigi

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

„Am mai avut oferte avantajoase financiar, dar am decis să mă întorc pentru că am nevoie de Steaua, aşa cum şi Steaua, scuzaţi-mi lipsa de modestie, are puţină nevoie de mine", şi-a explicat Stoica decizia de a reveni în Ghencea deşi spusese cu doar câteva luni în urmă că mai degrabă ar locui într-o cutie de carton decât să lucreze iar cu Gigi Becali.

Citeşte şi:

Porumboiu: "Meme a stat la noi cât stă barza în copac"

Meme are primă pentru titlu de 500.000 €!

Conferinţa de presă organizată ieri de Meme Stoica a semănat izbitor cu cea a lui Ilie Dumitrescu de la începutul lunii august. Amândoi declaraseră anterior că nu vor mai lucra niciodată cu Gigi Becali, pentru ca în momentul prezentării să susţină că dragostea pentru Steaua şi faptul că l-au simţit schimbat în bine pe latifundiar au fost argumentele care i-au convins.

Mai mult, atât Stoica, cât şi Ilie au spus că au pus doar o singură condiţie în momentul în care au fost ofertaţi: să fie respectaţi de latifundiar. În cazul lui Dumitrescu, visul frumos s-a spulberat după numai 40 de zile, însă Meme este convins că va reuşi să-şi depăşească precedentul mandat.

Stoica a dezvăluit că a primit oferta din partea lui Gigi Becali la începutul săptămânii trecute.

„Am aşteptat de când am plecat de aici ca să mă întorc, însă nici eu mie nu îmi recunoşteam acest lucru. Am realizat după experienţa extraordinară de la Urziceni că singurul club la care aş putea să îmi continuu activitatea este Steaua. Am avut oferte mai avantajoase financiar şi de la alte cluburi, dar am ales Steaua. Telefonul a venit după meciul cu Gaz Metan, iar eu mă aşteptam la asta. Am fost aproape să vin la Steaua şi acum o lună, însă am simţit o ironie în discursul lui (n.r. - Becali). Acum s-a discutat într-un alt registru. Am discutat cu el vineri şi am stabilit să nu ne mai certăm niciodată", a precizat Stoica, care susţine că motto-ul său, „Mai bine mor în picioare decât să trăiesc o viaţă în genunchi", rămâne în continuare valabil.

„Dacă tatuajele n-ar durea atât de mult, mi-aş fi imprimat aceste cuvinte pe piele. Am cunoscut însă şi alţi patroni şi consider că se poate lucra mult mai uşor cu Gigi. Probabil că el va dezvălui în continuare presei tot ce îi vom spune noi să nu spună, dar ăsta e patronul, nu îl putem schimba. Eu nu pot să pun condiţii unui patron, să îi spun ce să vorbească", a spus Stoica.

Vezi şi:

Ienei: "I s-a făcut prea multă reclamă lui Meme Stoica"

Steaua, în genunchi spre titlu

Dan Petrescu: "Nu pot să mă întorc la Steaua!"

Managerul general al roş-albaştrilor a dezvăluit şi cum va decurge în continuare relaţia sa cu latifundiarul din Pipera: „Cu Gigi am avut şi mai multe discuţii în contradictoriu. Nu ne amintim cu plăcere de discuţia aceea de la televizor. Toate săgeţile lui dinainte au fost trimise pentru că ştia că sunt uşor de provocat. Eu nu pot lua decizii la Steaua, eu doar propun. Mereu am lucrat în echipă. Vor fi propuneri argumentate, care sunt sigur că vor fi acceptate. Ultimul cuvânt îl va avea el".

Pupături de ochii lumii între oficiali

La recomandarea lui Becali, Mihai Stoica a fost însoţit la conferinţa de presă de ieri de directorul economic Valeriu Argăseală şi de preşedintele Helmuth Duckadam, dând impresia că toate sunt bune şi frumoase în club.

„Vreau să spun că tot ce s-a scris în presă în ceea ce priveşte aşa-zisul conflict dintre noi este o minciună sfruntată", a ţinut să precizeze Meme. Totuşi, la Târgu-Mureş Meme a stat lângă Narcis Răducan, în timp ce Argăseală a preferat compania lui Duckadam, iar în anturajul echipei este de notorietate faptul că revenirea lui Mihai Stoica nu s-a produs la sfârşitul lunii septembrie în primul rând din cauza actualului director economic.

STOICA despre...

Prima măsură luată: "Azi (n.r. - luni) am avut o discuţie cu staff-ul tehnic, cu Marius Lăcătuş. După meciuri, vor rămâne în cantonament. Cu toţii trebuie să facem sacrificii".

 Suporteri: "Discuţiile cu fanii sunt o prioritate pentru mine. Eu provin din rândul lor. Probabil că mă voi manifesta în continuare ca un suporter. Fac un apel disperat la suporteri. Suporterii adevăraţi să înţeleagă şi să populeze la maxim tribunele cu CFR Cluj. Dacă stadionul va fi plin, băieţii ăştia se vor exprima altfel. Cred, totodată, că fanii Rapidului trebuie să fie un exemplu de urmat şi pentru suporterii stelişti".

 Viitorul lui Marius Lăcătuş: "Dacă nu vom câştiga împotriva CFR-ului trebuie să regândim şi strategia viitoare. Asta nu înseamnă schimbarea în vreun fel a băncii tehnice".

 Principala favorită la titlu: "Suntem mult prea departe în clasament de pretenţiile Stelei. Poate Rapid este principala favorită la titlu. Noi suntem mult prea departe în clasament ca să vorbim acum. Noi avem adversari şi pentru primele cinci locuri. Să vorbim acum de titlu mi se pare o chestie forţată".

Incidentele de la Târgu-Mureş: "Îmi cer scuze pentru un singur lucru. M-am bucurat excesiv. Am avut o singură reacţie la adresa viceprimarului, care nu ştiam nici cine e, şi i-am spus să ne lase în pace, că nu arbitrăm noi oricum".

 Ioan Ovidiu Sabău: "Nu e adevărat că l-am jignit, a fost singurul antrenor pe care l-am sunat atunci când a fost propunerea ca eu să merg la Universitatea Cluj".

 Contract: "O primă de 500.000 de euro pentru câştigarea campionatului? Daţi asta în direct, să ne audă şi patronul"

Cupa României. " Este un trofeu care lipseşte de mult timp. Îmi doresc foarte mult să luăm Cupa!".

Adrian Matei. "El a vorbit despre Surdu. Matei ar trebui să-şi facă un control, să-şi vadă de treaba lui şi să nu se mai autopropună antrenor la Steaua. Matei să se ducă să se plimbe cum se plimba când era antrenor la Lupeni cu trabucul în mână, de nu ştiau oamenii ăia ce are".

Gigi Becali: "Meme era disperat, i-au dat lacrimile! A zis că s-a întors fiul rătăcitor!"

Olăroiu: "MM Stoica, cel mai bun transfer al steliştilor"

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net