Mihaela Drafta, apariţie strălucitoare lângă Principele Nicolae!

Mihaela Drafta, apariţie strălucitoare lângă Principele Nicolae!

Ultima actualizare:

Vedeta a participat la evenimentul organizat la Palatul Elisabeta respectând codul vestimentar al fastuoasei recepţii: taior și pălărie. Pe lângă acestea, Mihaela Drafta și-a făcut apariţia într-o rochie creaţie proprie, din dantelă, într-un joc al culorilor alb și negru, la care a accesorizat o pereche de ochelari supradimensionaţi și cercei cu perle. "Garden party este un eveniment inspirat din viaţa familiei regale britanice, unde punctualitatea este obligatorie iar fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt interzise. Este al patrulea an consecutiv când se organizează o astfel de petrecere la București și am fost fericită să constat că toţi cei prezenţi aici, aproape 4000 de invitaţi, au fost deosebit de eleganţi, cu zâmbetul pe buze și fericiţi să se afle în preajma gazdelor evenimentului, Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principele Nicolae și sora sa, Elisabeta. Am avut ocazia să îl cunosc pe nepotul Principele Nicolae de România, fiul Principesei Elena, care, în 2010, cu ocazia împlinirii vârstei de 25 de ani a primit titlul de Alteţă Regală", a arătat Mihaela Drafta. De la recepţia Familiei Regale, au lipsit însă Regele Mihai și Regina Ana, Majestăţile lor fiind în Elveţia unde Regina își îngrijește unele probleme de sănătate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
ploi vijelii si grindina in jumatate de tara meteorologii au emis cod galben si anunta o schimbare radicala a vremii 999200 webp
grecia canicula  jpg
trump jpeg
jocuri de noroc online pacanele shutterstock
canicula, foto shutterstock jpg
afm a aprobat 174 de noi dosare de finantare pentru programul rabla destinate persoanelor juridice s6595 1200x727 jpg
zuluzulu man 1278713 jpg
image
image