Mihai Trăistariu, revoltat: «Non-valorile sunt ridicate la rang de 'artişti'»

Ultima actualizare:

De data aceasta, el i-a avut în vedere şi pe tinerii care obişnuiesc să frecventeze cluburile. Aceştia, spune cântăreţul, nu sunt altceva decât nişte foşti fani ai manelelor.

"Vorbeam cu un coleg de breaslă, rocker, care mi-a spus un lucru mega adevărat. Mi-a zis aşa: 'Mihai, cei care ascultă azi muzică de club sunt foştii manelişti de acum 5-6 ani'. Cu toţii s-au dezis de manele şi au trecut pe club. Deci, în esenţă clubberii sunt nişte manelişti emancipaşi sau mai bine zis clubbing = manele 2012", a declarat Traistariu pentru Ziare.com. Cunoscut pentru aversiunea pe care o are pentru "non-valorile" din muzica de la noi, cântăreţul a găsit şi o soluţie pentru ca acestă situaţie să nu mai continue. Schimbarea ar trebui să vină, spune el, începând de la nivelul conducerii.

"Această 'conducere' e formată din: producătorii caselor de discuri (care, de obicei, habar n-au de muzică), impresarii (care în 90% din cazuri sunt nişte hoţi, nişte golani, nişte derbedei, de obicei fără prea multă şcoală şi care nu ştiu să lege două cuvinte, dar au un tupeu extraordinar şi astfel reuşesc să găsească contracte), dj-ii de la radio (care bagă la radio doar ce ascultă ei noaptea prin cluburi) şi producătorii muzicali (care de cele mai multe ori dau un simplu copy-paste din muzica americană)", a declarat el.

"De multe ori privesc cum se sting artişti în vreme ce personaje complet lipsite de talent sunt chemate peste tot. Am întâlnit artişti care n-au mai suportat şi au abandonat deja lupta. Nu pot să dau nume. Da. Am colegi care nu vor să mai revină pe scena artistică decât atunci când 'se va face curăţenie' în show-biz-ul românesc", a mai spus fostul membru al trupei Valahia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
image
image