Mihai Trăistariu va concura la Eurovision pentru Moldova?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Mihai Trăistariu s-a pregătit serios pentru selecţia naţională Eurovision 2010, dar schimbarea regulamentului i-a venit de hac. Solistul are zece piese scrise de străini, însă numai compozitorii autohtoni au drept de participare. Cu o falcă în cer şi cu una în pământ, solistul vrea să se înscrie pentru Republica Moldova.

Şansa lui Trăistariu de a spăla ruşinea din anii trecuţi, de la finalele concursului Eurovision, s-a spulberat de îndată ce s-a schimbat regulamentul.

Mai citeşte:

«Tornero», în top 10 Eurovision

Mihai Trăistariu: „Mă obosesc personajele ciudate gen Sexy Brăileanca"

Trăistariu a făcut bani din muzică şi taximetrie!

De parcă ar fi urmărit de ghinion, solistul s-a pregătit ca la carte, cu zece piese, pe care ar fi vrut să le trimită la selecţia naţională, organizată de TVR în co-producţie cu Adevărul, dar iată că acum s-a trezit că nu are drept de participare.

Dar solistul, care îşi doreşte cu ardoare să urce încă o dată pe scena Eurovision, se gândeşte serios să participe din partea Republicii Moldova.

„Cei de acolo mă vor. Consideră că eu, Dan Bălan şi Zdob şi Zdub am avea mari şanse la finala de la Oslo. Oricum, şi regulamentul lor este puţin ciudat şi nu pot participa decât dacă voi cânta în duet cu un artist de-al lor. Dar sunt pregătit, căci am o piesă cu Natalia Gordienko", a povestit Mihai, pentru Click!

Dintre cele zece piese ale lui Trăistariu, gândite pentru Eurovision, patru sunt scrise de un compozitor din Republica Moldova, cinci melodii compuse de doi suedezi, dintre care una cântată alături de trupa Biondo, şi o piesă compusă de un cipriot.

Mihai a refuzat creaţii muzicale de la zece compozitori români, fie că aceştia erau începători, fie că nu i-au plăcut melodiile sau formula scenică: „Eu m-am clasat pe locul al IV-lea în 2006 şi nu-mi permit să mă fac de râs. Îmi trebuie o piesă cu adevărat bună", ne-a mai spus Trăi­­stariu.

Se apropie data limită de înscriere!

14 ianuarie - data limită de înscriere

25, 26, 27 ianuarie - preselecţia pieselor care vor participa la finala naţională

6 martie - finala selecţiei naţionale

25, 27 mai - cele două semifinale de la Oslo

29 mai - finala Eurovision 2010, de la Oslo

Marius Moga îşi încearcă iar norocul!

Controversatul compozitor Marius Moga face ce face şi este nelipsit de la selecţia naţională Eurovision, din fiecare an. Aşa cum şi-a obişnuit fanii, el are o idee originală la fiecare participare, iar anul acesta chiar promite mult.

simeon stalpnicul png

Astfel, Moga va prezenta o formulă scenică formată dintr-un cvartet de violonişti, cunoscutul Dj David Deejay şi tenorul Marius Bălan. Din păcate, „Micul Mozart" va avea, cu siguranţă, mulţi „prieteni" în juriu, care să-i acorde punctaje dezamăgitoare, însă, după cum se ştie, speranţa moare ultima.

Nu a fost an în care compozitorul să nu fie criticat sau sabotat de "dinozaurii" muzicii româneşti. În 2007, piesa lui "Dracula, My Love", interpretată de Andra şi Simplu, a fost la un pas de a ne reprezenta în finală, dar au fost descalificaţi pe motiv că piesa fusese difuzată înainte de data prevăzută de regulament.

Mai citeşte:

Anda Adam şi Connect-R s-au combinat pentru Eurovision

Paula Seling şi norvegianul Ovi, împreună la Eurovision

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net