Mihajlovici: "Mutu trebuie să fie Mutu, eu am încredere în el"

Mihajlovici: "Mutu trebuie să fie Mutu, eu am încredere în el"

Ultima actualizare:

"Mutu este un băiat inteligent. Nu sunt preşedinte şi nu pot să confirm că el va rămâne aici, aşa cum nu mă pot confirma nici pe mine. Adrian trebuie să fie Mutu, mai ales după câte am făcut pentru el, nu trebuie să creadă că a compensat totul cu cele două goluri. Mi-au făcut plăcere vorbele lui, dar dacă greşeşte eu mă supăr pe el şi e normal să fie aşa. La final vom face socotelile, dar totul depinde de el. Dacă joacă aşa cum trebuie va fi în teren, dacă nu, atunci va sta şi el pe bancă, dar sunt convins că aceste două goluri i-au redat pofta, el poate reveni la nivelul din anii trecuţi şi motivaţia nu-i lipseşte.

Eu am o relaţie specială cu el pentru că ne cunoaştem de mai mulţi ani. I-am spus că nu mai poate greşi faţă de mine, nici în teren, nici în afara lui. Eu am încredere în el şi sunt convins că va face totul bine de acum încolo. Am încredere şi în echipa mea, sută la sută. Pentru jucătorii mei voi da totul, îi voi apăra contra tuturor, ei mereu mi-au dat totul şi aşa vor face în continuare", a declarat Mihajlovici.

Fiorentina întâlneşte echipa Chievo, duminică, de la ora 16.00, în etapa a XXIX-a a campionatului Italiei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
image
image