Mihajlovici: "Mutu va fi în teren duminică"

Mihajlovici: "Mutu va fi în teren duminică"

Ultima actualizare:

"Am discutat cu Adrian, e liniştit, se antrenează bine şi e concentrat. Sigur va fi în teren duminică, vom vedea dacă va fi titular sau va intra pe parcursul meciului , pentru că nu are meciuri şi nu a mai jucat de zece luni", a declarat Mihajlovici.

Adrian Mutu este suspendat până vineri, după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină la începutul acestui an, revenirea sa fiind prevăzută pentru duminică, în partida Catania - Fiorentina.

Însă, prezenţa atacantului în teren este incertă după ce, în weekendul trecut, Mutu a bătut un ospătar într-un local din centrul Florenţei , bărbatul lovit de român urmând să aibă nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale. În momentul în care Poliţia a ajuns la locul incidentului, Adrian Mutu nu se mai afla acolo. Chelnerul în vârstă de 28 de ani din Kosovo a prezentat o plângere împotriva lui Adrian Mutu. Tânărul, care a fost externat din spitalul Santa Maria Nouva la câteva ore după incident, a suferit "o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriaţii, contuzii la torace şi abdomen şi o fractură de piramidă nazală".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
imprimanta 3d pexels jpeg
image png
daaaf418 618a 4676 8539 4c98f699a576 jpg
concedieri, foto shutterstock jpg
image png
Călin Georgescu este însoțit de ofițeri de poliție la sediul DIICOT pentru audiere, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
protest franta jpg
image png
image
image