Minerii de la Băița, uitați de autorități, trăiesc din alocațiile copiilor
În momentul de față, cei 163 de ortaci au un statut incert, nefiind concediați, dar nici salariați. Circa 25 dintre ei muncesc fără să fie plătiți, în timp ce ceilalți stau acasă și așteaptă o minune. Per Goran Carlsson, administratorul suedez al Mineral Mining, a cesionat gratuit firma, cu tot cu datorii la furnizori și la salariați, companiei Olser Min. Alexandru Iștoc, liderul de sindicat, a devenit administratorul provizoriu al minei, după ce Dorel Jude, acuzat de către Iștoc de abuz în serviciu, și-a dat demisia. „Suedezul a propus concedierea colectivă pentru ca oamenii să beneficieze de șomaj sau transformarea minerilor în acționari. Am luat legătura cu Federația Națională Mine Energie și angajații au acceptat ca federația să stabilească entitatea care să poarte negocieri cu Dacian Mining AB, în vederea preluării activitelor de la Mineral Mining", a explicat Alexandru Iștoc, sublinind că, de luni, acționarul unic al minei este Olser Min. Acesta a spus că prioritatea este concedierea colectivă și plata datoriilor pentru salarii, care depășesc 2.500.000 de lei. „Am vrea să reluăm activitatea, dar nu sunt bani. Deocamdată scopul este să se plătească datoriile salariale, pentru ca oamenii să intre în șomaj", a spus noul administrator. Pentru situația actuală, Iștoc îl consideră vinovat pe fostul director Dorel Jude, care avea, potrivit lui Iștoc, un salariu lunar de 3.300 de euro și concesiona autobuze stricate pe care plătea 8.000 de lei lunar, deși n-au circulat o zi.
Citește aici mai multe despre situația dramatică a minerilor din Bihor