Minore, date dispărute în România, obligate să se prostitueze în Barcelona

Ultima actualizare:

Agenţii Poliţiei Naţionale şi cei ai Gărzii Urbane din Barcelona au anihilat un grup internaţional care se ocupa cu exploatarea sexuală a femeilor, printre care şi două minore. Poliţiştii au reţinut şapte membri ai bandei, care deţineau un apartament în Barcelona şi un bordel clandestin în localitatea barceloneză Llica de Vall, unde aveau loc exploatările, informează El Mundo.

Fetele erau aduse din România şi făceau parte din familii sărace. Cu promisiuni false de angajare, fetele erau păcălite şi aduse în Spania, în Barcelona. În oraşul catalan, tinerele erau exploatate de compatrioţi şi obligate să se prostitueze 12 ore pe zi, pentru a-şi achita "datoria" de 3.000 de euro de fiecare, pe care organizaţia susţinea că a investit-o în aducerea lor în Catalunya.

După primele reţineri, poliţiştii au fost informaţi de existenţa unei alte minore, de asemenea exploatată sexual în bordelul clandestin din Llica de Vall.Ancheta continuă iar poliţiştii se aşteaptă la noi arestări. Patru dintre cei reţinuţi până acum se află deja în închisoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net