Minune! Florin Costea trăieşte!

Minune! Florin Costea trăieşte!

Ultima actualizare:

Aflaţi pe loc care duce în liga secundă, juveţii trebuiau neapărat să bată echipa lui Neluţu Sabău. Au făcut-o, dar fără să practice vreun joc care să le dea speranţe că evitarea întâlnirii cu matineul este mai mult decât posibilă.

Partea bună din acest meci, pentru universitatea, este că „perla" Olteniei, Florn Costea, a dat semne de viaţă. Şi asta după 13 luni de în care nu s-a văzut.

Este drept, l-a încurcat şi o accidentare gravă. Oricum, Costea cel mare a deschis scorul în debutul de meci, dar Târgu-Mureş le-a dat palpitaţii gazdelor, după reuşita egalizatoare a lui Răduţă.

Subotici a adus soarele deasupra Craiovei, cu golul său de 2-1. Toate cele trei „boabe" ale partidei au venit în prima repriză. În partea secundă, oaspeţii au încercat, dar au murit pe mâna lor.

Pentru că ieri, la Craiova, chiar era o pâine de mâncat. Acum, craiovenii, care au învins după 5 luni şi 14 meciuri, speră să bage sub ei altă formaţie din Oltenia, Pandurii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
parintele matei vulcanescu
whatsappimage20241016at153611729 1788514529 webp
cel mai frumos hotel din lume
Adriana Piteșteanu
Fratii TATE revin în România 006 INQUAM Photos Eduard Vinatoru jpg
young woman morally supports daughters holding hands encourages children mother accompanies students school jpg
shutterstock 1283088106 jpg
Craig Hamilton Parker
image
image