Mircea Lucescu: „Mă gândesc doar la victorie cu Dinamo Kiev”

Ultima actualizare:

„Nici nu vreau să mă gândesc la un rezultat de egalitate. Vream să câştigăm şi dorim să dovedim că merităm să fim campioni. Desigur, totul se poate întâmpla la acest joc. Nu suntem singuri în teren, îl împărţim cu rivalii noştri. Totuşi, trebuie să intrăm în joc cu încrederea că putem învinge pe Dinamo Kiev. Vom juca un fotbal ofensiv şi vom vedea care va fi reacţia adversarii noştri. Ei îşi bazează jocul pe forţa fizică şi încearcă să găsească pase lungi în atac, încercând să acopere mingea, aplicând abilităţile unor jucători ofensivi de a-şi folosi eficient corpul. Trebuie să-i blocăm, prevenind mingile lor să ajungă în zona careului nostru, pentru că sunt periculoşi acolo. În această întâlnire se dueleză două echipe absolut diferite", a declarat Mircea Lucescu pe site-ul oficial al clubului din Doneţk.

Totodată, „Il Luce" a comentat zvonurile privind o ruptură între acesta şi Răzvan Raţ, motiv pentru care fundaşul român nu a evoluat în ultima etapă de campionat cu Metalurg Zaporoje.

„Nu merită să vorbesc despre asta. E un nonsens şi aş prefera să nu-l comentez. Răzvan nu a evoluat doar pentru că un alt fotbalist a jucat în locul său şi a fost dificil pentru mine să schimb ceva în această situaţie. Întotdeauna, la sfârşitul campionatului, există probleme similare. A fost la fel şi când eram la Galatasaray sau Beşiktaş, avem acelaşi lucru şi aici", a explicat Lucescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net