Mircea N. Stoian, noi dezvăluiri: «Nu puteam să plec de la Antenă pentru că aveam un copil la facultate»

Ultima actualizare:

După ce a văzut că este intens criticat pentru atitudinea pe care o are acum faţă de job-ul pe care l-a avut în ultimii patru ani la Antena 1, Stoian a ţinut să lămurească motivele pentru care nu a renunţat mai demult la show.

"Păcătosul" spune că, în momentul în care a semnat contractul pentru emisiunea în cauză, invitaţii erau mult mai "manieraţi", iar goana după audienţă încă nu prima în faţa calităţii formatului de televiziune.

În timp, după ce scandalurile au început să aducă rating record, Capatos a menţinut această tendinţă. Din acest motiv, dar şi pentru că avea anumite obligaţii, Stoian a fost nevoit să rămână în emisiune până la încheierea contractului.

«Să mă întorc la origini. În momentul în care am acceptat să vin la "Un show păcătos", emisiunea era mult mai blândă, și cu un rating mic cât puța de furnică, iar invitatii cât de cât manierati. Veneam de la OTV, un post urât de mulți intelectuali de complezență, dar cu priză la popor. (...)

Bătea vântul prin buzunarele mele. Am acceptat să intru în emisiune pentru că banii erau la nivelul de audiență respectivă, destul de civilizați. (...) După ce am devenit lideri de audiență, Dan a apăsat pe pedala accelerației la podea. Si caruselul a început să se învârtă. Cum dracu' să mai sari din el?

Au apărut tot felul de scursuri care au luat locul pe canapea celor cât de cât onorabili. SCANDAL SĂ FIE. Emisiunea creștea în audiență precum cozonacul", a scris Mircea N. Stoian.

De ce nu a plecat mai devreme?

Stoian a lămurit şi de ce a rămas atât de mult în cadrul emisiunii, deşi nu-i făcea plăcere evoluţia lucrurilor.

"Puteam să plec de acolo când aveam de ținut un copil în facultate, un altul de ajutat și o mamă bolnavă? De unde bani?

În plus, nu puteam să ies dintr-un contract beton pentru Antenă. Am plecat acum pentru că acum am avut posibilitatea contractuală să o fac și când, chiar dacă nu mă dau banii afară din casă, mai pot rezista cu puțin noroc, din ce am agonisit, până îmi găsesc altceva de făcut. Onorabil, și nu neapărat în televiziune.

Prostituţie intelectuală? Poate. Nu sunt singurul.

Sunt singurul care s-a trezit. Cu orice risc", a scris fostul co-prezentator al emisiunii "Un show păcătos", pe reţeaua de socializare.

Mai citeşte:

Mircea N. Stoian «taie în carne vie»: «Bianca nu e în stare nici să citească de pe prompter»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net