Mircea Radu: «Mă rup de muncă atunci când ajung în mediul confortabil al casei mele»

Ultima actualizare:

    Mircea Radu
Mircea Radu

Mircea Radu a revenit de curând la "prima dragoste", ştirile.

După ani de zile în care a fost moderatorul mai multor emisiuni, Mircea Radu a hotărât să revină la pupitrul ştirilor TVR. Deşi nu a acceptat propunerea postului public de televiziune din prima, el este mulţumit acum de alegerea făcută .

"Propunerea de a reveni la ştiri, după o pauză de 12 ani, a fost surprinzătoare şi nu mi-am dat acordul imediat. Ceea ce m-a determinat să accept a fost faptul că atâta vreme cât oamenii îşi aduc aminte de mine ca prezentator de ştiri înseamnă că am făcut un lucru bun. Iar o astfel de apreciere, într-o mare măsură, mă obligă", a spus el pentru adevărul.ro.

Şi, dacă viaţa profesională pare să meargă din ce în ce mai bine, prezentatorul TV nu se poate plânge nici de ea privată. Astfel, atunci când nu este la serviciu, Mircea încearcă să-şi umple timpul făcând, de cele mai multe ori, diverse excursii.

"Se întâmplă să mă urc în maşină şi să plec fără nicio ţintă. Şi mă opresc în locuri fotogenice, îmi scot Rollei-ul (n.r. - aparatul foto) şi trag câteva cadre. Apoi plec iar. ­Până găsesc alte locuri frumoase de văzut, de simţit. Pot să-mi petrec fără probleme weekendurile singur, cum la fel de bine pot să-mi fac planuri cu prietenii. Reuşesc să mă rup de muncă atunci când ajung în mediul confortabil al casei mele, când sunt cu prietenii, dar nu înseamnă că nu mai sunt om de televiziune. Eu asta sunt tot timpul", a mai spus el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net