Mitică Dragomir: «Nu am timp nici pentru nevastă-mea!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Şeful Ligii Profesioniste de Fotbal este un om ocupat. Dumitru Dragomir nu-şi mai vede capul de treburi, ba cu fotbalul, ba cu afacerile de care încă se mai ocupă, ce-i drept, împreună cu fiul său, Bogdan.

"Nu mai am timp de nimic", se plânge Corleone, care abia apucă să stea câteva ore alături de soţia sa, Vica.

Fotbalul i-a dat multe în viaţă, dar acum îi ocupă aproape tot timpul. Programul lui Mitică de la Ligă este extrem de încărcat, mai ales acum, de când a reînceput campionatul şi stă zilnic la sediul LPF cu orele.

"Sunt obosit, recunosc. Nu am apucat să plec în concediu să mă relaxez şi eu", a spus Dragomir.

"Şi nevastă-mea îmi zice mereu că muncesc prea mult şi nu mai am timp de nimic. Chiar e îngrijorată din cauza programului meu, a oboselii", a mai precizat acesta.

Deşi poate mulţi îl invidiază şi presupun că are o viaţă roz, Dumitru Dragomir explică faptul că banii nu sunt totul şi că se uită de multe ori cu ciudă la oamenii simpli de pe stradă: "Degeaba ai bani, dacă nu eşti sănătos sau nu ai acasă o familie care să te iubească. Eu, din punctul ăsta de vedere, sunt un norocos. Am o familie trăznet. Recunosc însă că atunci când văd oameni plimbându-se prin parc îmi imaginez cât de fericiţi trebuie să fie...pentru că eu nu am parte de aşa ceva... Mă mai ceartă şi nevastă-mea când îi mai povestesc."

E înnebunit după nepoţi

În week-end, Dragomir profită de timpul liber pentru a sta împreună cu cei doi nepoţi, Bogdan Călin, în vârstă de şase ani, şi Robin, care de curând a împlinit şase luni.

„Am eu gura mare, dar sunt sensibil rău când vine vorba de nepoţii mei. Mă topesc numai dacă se uită la mine", mărturiseşte preşedintele LPF, care a spus că le va lăsa celor doi băieţi ai fiului său, Bogdan, întreaga avere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net