Mitică Dragomir: «Rapid-Steaua va fi blat!»
Războiul dintre Gigi Becali şi Mitică Dragomir nu mai cunoaşte limite.
După ce latifundiarul a spus că va face tot ce depinde de el pentru a-l debarca pe „Corleone" de la LPF, şeful Ligii a dezvăluit că suspectează un posibil blat la derby-ul Rapid - Steaua din 18 aprilie.
"Lumea nu înţelege că acum urmează meciul cu Rapid şi Steaua, iar punctele îi sunt necesare Stelei. Să lăsăm să se joace meciul şi să vorbim după aceea. De ce credeţi că se bate domnul Becali? Dânsul a spus cu gura dânsului că e în interes propriu. Ce să mai vorbim, atunci? Dinamo şi Vaslui au căzut în plasă. Ăştia mai deştepţi, Dinu «Vamă», Mureşan, nu au căzut, au văzut mai departe ce o sa se întâmple. Ce să facă Rapidul cu trei puncte? Întrebaţi-mă după meciul Rapid-Steaua. Dar e abuz în serviciu ce face domnul Becali aici. Direcţia Naţionala Anticorupţie de asta s-a înfiinţat, ca să nu mai fie lucruri din astea pe care le face dumnealui, cu trafic de influenţă. El spune că e europarlamentar şi că le poate face anumite favoruri celor care sunt de partea lui", a tunat Dragomir.
Crezi că Mitică Dragomir are dreptate? Va fi blat? Comentează mai jos!
"Să punem un om de onoare la Ligă! E ceva de neînchipuit, pînă la urmă nu mă mai interesează nici Liga Campionilor. Ajunge unu' ca Mitică Dragomir să-şi bată joc de noi, să ne manipuleze, suntem nişte proşti, nişte dobitoci, nişte papagali!", a replicat patronul Stelei.
Mai citeşte:
Dragomir: "Spun tot ce ştiu despre Becali!"
Scandal monstru! Becali: "Îl dau afară pe Dragomir". Iancu: "Vreau Steaua retrogradată!"
"N-am zis niciodată că Poli va câştiga cu 3-0! Regret că a suferit Rapidul"