Mititelu: "Nu i-l dau lui Gigi pe Costea nici pe 10 milioane"


    Florin Costea
Florin Costea

Adrian Mititelu i-a răspuns lui Panduru, după ce acesta a declarat că Florin Costea este primul pe lista Stelei. Finanţatorul din Bânie spune că atacantul echipei sale va pleca din Craiova doar la o echipă de afară. De asemenea, acesta susţine că prioritatea Universităţii Craiova în această iarnă este aducerea lui Victor Piţurcă pe banca tehnică

"Îl respect mult pe Panduru, dar iau această declaraţie ca pe un entuziasm şi o încercare de apropiere a lui de suporterii stelişti. De vreo patru ani încoace, Costea se tot transferă la Steaua. Gigi nici măcar nu mă întreabă chestia asta. Dacă îmi spune aşa ceva, ştie că îi închid telefonul în nas. Steaua să-mi dea şi 10 milioane, nu 1.5, că nu-l dau.

Sunt lucruri care nu se pot da. I l-am dat atunci lui Gigi pe Ionescu, într-o conjunctură nefavorabilă pentru mine, dar l-au marginalizat. Iar de Panduru, să-l pună şi pe Messi pe acea listă, că am impresia că-i place şi de el.

Pe piaţa internă nimeni nu are bani să-l ia pe Costea. Vis-a-vis de o plecare a lui în afară, pot să vă spun, în acest moment există doar discuţii, tatonări, dar nicio ofertă clară, concretă. Să vedem ce va fi. Am fost "ameninţaţi" de cineva cu o ofertă clară pentru Costea, după 5 ianuarie. Costea este cel mai bun jucător român din ultimii 2 ani.", a declarat Mititelu la gsptv.

image

Adrian Mititelu a declarat că negocierile cu Victor Piţurcă continuă. "Nu pot să vă spun de ce durează atât cu Piţurcă. Fiecare încearcă să obţină cel mai bine pentru el. Dacă pleacă 3,4 jucători am strânge ceva bani, dacă nu, o să mergem pe linia pe care suntem. El e prioritatea, dar are şi alte oferte, dar dacă nu se concretizezază cu el o să găsim o soluţie foarte bună. Unul dintre antrenorii cu care vorbim e din Olanda, mai exact din Benelux.".

cub kassandra rotariu png
cub andreea esca png
pexels Horoscop 3 noiembrie
cutremur 1977 agerpres 0 jpeg
onlyfans jpg
Survivor Romania webp
Imagine WhatsApp 2023 02 07 la 13 11 34 jpg
Elena Gheorghe Armâna Mea 24 mai 2022 2776 jpg
image
image
image
image
image
image
shutterstock 1963971895 jpg
7 frontul poza mare jpg
calendar ortodox 2021 8 februarie sfantul mare mucenic teodor stratilat jpeg
onlyfans jpg
Cutremur Turcia, Getty jpg
Cutremur în Turcia FOTO Profimedia