Moni trei ore în club, Irinel cu tatăl în oraş
Moni continuă să iasă în oraş cu fetele, iar Iri este păzit cu străşnicie de tatăl său, pentru a nu mai intra în vreun nou scandal sexual. Partea bună este că cei doi soţi dorm împreună, la vila lor de la Izvorani.
Ca un făcut, probabil ca să scape de întrebările indiscrete ale ziariştilor, Moni şi Iri nu se mai afişează împreună la mondenităţi. Miercuri seară, Monica a fost prezentă la un eveniment organizat de „Silhouette", după care a petrecut, trei ore, în Clubul Bellagio, deşi, în mod oficial, în intervalul orar 19.00- 23.00, localul este închis.
De acolo, s-a grăbit să ajungă la apartamentul ei din Calea Victoriei, unde a zăbovit preţ de 15 minute. Fotoreporterii Click!, care au urmărit-o toată seara, au surprins-o când pleca spre căminul ei conjugal de la Izvorani.
În tot acest timp, Irinel a avut un cu totul alt program artistic. El a petrecut împreună cu tatăl său, Ion Columbeanu, în „Le Club", din Cartierul Francez.
Dacă cei doi soţi au petrecut seara separat, iată că Iri şi Moni şi-au dat întâlnire la ceas de noapte, pe DN1. Celebrul miliardar a ajuns primul la locul stabilit, a tras pe dreapta şi a aşteptat-o cuminţel în maşină.
La câteva minute a apărut şi Moni, şi-au făcut semn cu mâna şi au continuat drumul spre Izvorani. El a urmat-o, ca un bodyguard credincios, şi au intrat împreună în casă. Monica se va întoarce în America, acolo unde este aşteptată de fiica, mama şi sora ei, sâmbătă dimineaţă: „Nu mai pot de dorul Irinei şi abia aştept să o revăd. Îmi lipseşte tare mult!", ne- a declarat celebrul fotomodel, care munceşte din greu pentru a-şi clădi şi o carieră internaţională.
Iată ce program de armată are Moni în America
Moni şi-a chemat o amică să-i ţină noaptea de urât
Irinel Columbeanu: «Moni, iartă-mă!»
Irinel, păzit de tată să nu mai calce strâmb
Ion Columbeanu: «Iri şi Moni au dormit împreună!»
Ion Columbeanu: «N-o las pe Moni să-l părăsească pe Iri»
Moni, nota 10 la oral, în America!
Ce a făcut ea marţi noapte
19.30. Moni a fost la centrul Silhouette de pe Lascăr Catargiu
19.50. Intră în clubul Bellagio, unde rămâne trei ore
22.50. Urcă în apartamentul ei din Calea Victoriei
23.15. Ajunge acasă, la Izvorani
Ce a făcut el marţi noapte
19.30. Iri bea un cocktail la „Le Club”, în Cartierul Francez
20.30. Îşi duce tatăl acasă cu maşina
23.00. Merge spre casă şi se întâlneşte cu Moni pe DN1
23.13. Ajunge la vila de la Izvorani