Mourinho, «roşu» de furie

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cel poreclit “The Special One” a demonstrat încă o dată că nu ştie să se recunoască învins.

Iminenta calificare în finala Ligii Campionilor a Barcelonei şi golurile de generic date de Leo Messi au fost puse însă în umbră de "scandalul de pe Bernabeu", declanşat şi întreţinut de Jose Mourinho.

"Dacă spun tot ce gândesc, cariera mea s-ar putea termina aici!", a apucat să spună portughezul, fără să-şi dea seama că tirul de acuzaţii care a urmat i-au furat o mare parte din aura de antrenor "special".

Pepe a fost eliminat după această intervenţie

Bineînţeles, arbitrajul neamţului Stark a fost ţinta principală a lui Mourinho:

"Nu ştiu dacă în spatele acestor decizii e influenţa celor de la UNICEF (n.r.: sponsorul Barcelonei), puterea lui Villar (n.r.: preşedintele federaţiei spaniole) la UEFA sau poate faptul că le sunt foarte simpatic".

Din păcate, fazele acuzate de portughez (eliminarea lui Pepe şi trimiterea sa în tribune) îi dau dreptate arbitrului.

Mai mult, Mourinho ar trebui să-i mulţumească lui Stark pentru că n-a terminat meciul în opt jucători, Marrcelo şi Adebayor meritând şi ei „roşu".

«Să-i fie ruşine lui Guardiola!»

După ce s-au "înţepat" reciproc înaintea partidei, Guardiola şi Mourinho s-au salutat de formă, fără să se privească în ochi, la startul derby-ului, continuându-şi apoi războiul declaraţiilor.

simeon stalpnicul png

"E un antrenor fantastic, însă în locul lui mi-ar fi ruşine să câştig Liga Campionilor într-un asemenea mod", a punctat extrem de veninos portughezul.

Ce-a vrut să spună tehnicianul Realului? "A câştigat deja o Ligă cu scandalul de pe Stamford Bridge din semifinala cu Chelsea.

Acum o poate face iar cu scandalul de pe Bernabeu. De patru ani se întâmplă la fel, alţii nu mai au nici o şansă", a explicat "The Special One".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
tuneluri autostrada jpg
doctorul mircea beuran jpeg
alergii  jpg
protest INQUAM Photos  jpg
khamenei alegeri tw1 jpg
florentina jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
bucharest jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net