Mutu: «Aşa sunt eu. Îmi place viaţa!»
Lucescu jr. s-a simţit trădat de fotbalist nu numai prin atitudinea lui de pe teren, dar şi prin comportamentul din afara acestuia.
La finalul partidei, „Briliantul" şi-a făcut bagajul şi a plecat val-vârtej, fără a saluta pe nimeni, fără a schimba o vorbă cu Răzvan.
Gestul lui a venit în contextul în care selecţionerul i-a acordat sprijin total, ba chiar l-a supraevaluat prin declaraţii curtenitoare, deşi randamentul lui Mutu din ultima perioadă de la echipa de club nu recomanda acest lucru.
Lucescu şi Mutu se aflau în relaţii foarte apropiate, antrenorul vizitându-l de câteva ori în Italia, unde stăteau de vorbă ore în şir.
Răzvan i-a explicat planurile sale şi ce rol are Adrian în ele, iar fotbalistul l-a asigurat că îşi doreşte să continue la naţională.
Când a auzit că nu va mai fi chemat la naţională, Mutu a replicat: „Voi respecta orice decizie se va lua în privinţa mea. Dacă voi fi chemat, voi veni, dacă nu, o să-mi văd de treabă la echipa de club. Răzvan poate să facă ce vrea".
Selecţionerul a primit din Italia mai multe semnale despre cât de petrecăreţ e fotbalistul Fiorentinei.
Nu a plecat însă urechea şi a preferat să discute bărbăteşte cu Adi.
„La naţională vin mereu cu inima deschisă şi voi da totul, indiferent de ce spun unii şi alţii", l-a asigurat Mutu, spunându-i totuşi că el nu-şi mai poate schimba stilul de viaţă, indiferent ce comentează lumea.
„Aşa sunt eu. Îmi place viaţa, dar asta nu înseamnă că exagerez. Ce să fac acum? Să nu mai ies pe stradă? Să stau închis în casă de frică să nu mă vadă unu' sau altu'?", ar fi spus atacantul apropiaţilor.
Antrenorul i-a spus să aibă grijă să nu calce pe bec la acţiunile naţionalei, unde vrea seriozitate maximă.
Mutu a ţinut să facă aseară câteva precizări legate de acest scandal la GSPTV:
- N-am făcut nimic rău. Cred că şi cei din generaţiile trecute beau la masă o sticlă de vin.
- Mai am puţin şi îl voi ajunge pe Gică Hagi la numărul de goluri marcate pentru naţională. Vreau să realizez acest lucru.
- Nu înţeleg de ce lumea se ia după nişte lucruri total lipsite de importanţă. Mulţi uită că eu mi-am făcut praf genunchiul pentru echipa naţională.
A chefuit înaintea meciului cu Serbia
Meciul cu Serbia, încheiat cu umilitorul scor de 0-5, i-a pus capac lui Mutu.
Escapada nocturnă din săptămâna meciului, când Mutu, însoţit de Adrian Cristea, a chefuit în două localuri până la trei dimineaţa, a demonstrat însă exact contrariul, însă Mutu a rămas la fel de nepăsător.
„Mai supărată a fost presa că am ieşit cu două femei, decât soţia mea. Nu mai am voie să stau lângă o femeie?", a fost reacţia lui vizavi de întreaga întâmplare.
Concluzia lui Răzvan a fost şi ea simplă: nu-l va mai chema pe Mutu la naţională până în vara anului viitor.
Apoi va mai vedea dacă România are sau nu nevoie de el.
4 scandaluri «marca» Adi Mutu
Acuzat că a bătut un chelner cu ranga
În urmă cu trei ani, Mutu a fost implicat într-un incident la Constanţa, înaintea meciului cu Bulgaria.
Un chelner l-a acuzat pe fotbalist că l-a înjurat şi apoi l-a bătut cu o rangă în holul hotelului unde erau cazaţi "tricolorii".
Totul pentru că "Briliantului" i-ar fi sărit ţandăra deoarece ospătarul Gigi Grosu îl poza în timp ce mânca.
Piţurcă l-a dat afară
Episodul de la Constanţa s-a petrecut doar la câteva luni după ce Mutu fusese exclus din lot de selecţionerul de atunci, Victor Piţurcă.
Motivul invocat de antrenorul primei reprezentative a fost acela că "decarul" i-a răspuns obraznic în timpul turneului de pregătire pe care "tricolorii" l-au efectuat în Statele Unite ale Americii.
A fugit la striptease
În 2004, Mutu, Lobonţ şi Neaga s-au relaxat câteva ore la un club de striptease din Craiova.
Fotbaliştii se aflau în cantonament cu naţionala, în vederea meciului cu Macedonia.
La acel joc, "Briliantul" a marcat golul victoriei în ultimele minute ale partidei, iar selecţionerul de atunci, Anghel Iordănescu, a trecut cu vederea incidentul.
Chelsea îi cere 17 milioane de euro
Viaţa extrasportivă l-a costat destul de scump pe Mutu, care a avut de pătimit şi la echipele de club.
Londonezii de la Chelsea l-au dat afară pe Mutu, după ce românul a fost depistat pozitiv la un control antidopping.
Englezii i-au reziliat contractul şi i-au cerut despăgubiri în valoare de 17 milioane de euro, sumă pentru care se judecă şi în această perioadă.