Mutu se distrează în România
Zi plină pentru Adi Mutu, ieri, la prima vizită în România de la declanşarea cazului de dopaj. După ce s-a întâlnit cu mama sa,"Briliantul" s-a dus împreună cu Ana Maria Prodan şi Reghecampf la restaurantul "Aquarium".
În plin scandal, Adi Mutu caută să se liniştească alături de prieteni şi familie. Jucătorul Fiorentinei a sosit ieri în România pentru a se întâlni cu mama lui, Rodica, dar şi cu sora, Laura.
Întâlnirea dintre cei trei a fost una destul de călduroasă, Adi primind un tort. „Briliantul" nu a zăbovit mult în România şi, cum nu a avut timp să-şi închirieze maşină, a apelat la un şofer autohton.
Laurenţiu Reghecampf, soţul Anei Mariei Prodan, care este prietenă cu atacantul Fiorentinei, a fost cel care l-a ajutat să se deplaseze la întâlnirile programate, una dintre ele fiind la resturantul Aquarium.
Adi părea liniştit, deşi, conform „Giornale della Toscana", şi-ar putea afla sancţiunea la începutul săptămânii viitoare.
Până atunci, joi, avocaţii românului se vor prezenta din nou la Roma cu noi „probe" privind pastilele cu sibutramină.
Mai exact, este vorba despre rezultatele analizelor medicale efectuate de farmacologul Mugelli şi de analistul chimic Pieraccini.
Citeşte şi:
Mutu speră să fie suspendat trei luni
Fiorentina pierde din nou fără Mutu-VIDEO
Avocatul Capello: Mutu poate lua o sancţiune mică
Adrian Mutu nu este considerat recidivist!
Avocatul lui Mutu: "Adi a luat acea substanţă din motive independente"
Adi Mutu, terorizat de audieri
Vorbeşte la telefon printre gunoaiele din România
Pleacă de la restaurant cu un BMW X6, condus de Reghecampf