1 Mai la mare costă de la 7 euro/noapte

Ultima actualizare:
Mii de turişti  sunt aşteptaţi  să-şi petreacă  Sărbătorile  la malul mării
Mii de turişti sunt aşteptaţi să-şi petreacă Sărbătorile la malul mării

Plaje „dichisite”, hoteluri renovate, distracţie la greu şi preţuri promoţionale. Asta au pregătit hotelierii pentru turiştii care aleg să petreacă minivacanţa de 1 Mai pe litoralul românesc.

Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc,cele mai mici preţuri de cazare la începutul lunii mai sunt în sudul litoralului.

Aici, cei care aleg să petreacă sejurul la un hotel de 2 stele vor avea de achitat un tarif de la 7 euro/noapte, în timp ce în unităţile mai „pretenţioase" preţurile urcă la 15 euro pe noapte, pentru hotelurile de 3 stele, respectiv 20 de euro/noapte, în cazul celor de 4 stele. În plus, hotelierii au pregătit pachete de servicii ce includ numeroase spectacole, manifestări de divertisment şi activităţi tradiţionale.

În privinţa amenajărilor de pe litoral, reprezentanţii federaţiei spun că plajele au fost deja curăţate şi mai bine organizate decât în anii anteriori, infrastructura locală a fost amenajată, hotelurile renovate, iar pe spaţiile verzi sunt plantate deja flori.

"După o perioadă lungă de timp în care litoralul românesc şi, în special, sudul acestuia, era criticat pentru întârzierea pregătirii sezonului estival, anul acesta lucrurile s-au îmbunătăţit considerabil. Staţiunile din sud sunt bine puse la punct, sunt gata să primească turiştii cu ocazia minivacanţei de 1 Mai şi pot concura cu staţiunile din nord", au mai spus reprezentanţii federaţiei.


    Mii de turişti  sunt aşteptaţi  să-şi petreacă  Sărbătorile  la malul mării
Mii de turişti sunt aşteptaţi să-şi petreacă Sărbătorile la malul mării

Unele dintre hotelurile şi vilele de la munte vor practica în perioada 14 aprilie-14 iunie tarife reduse, prin programul «O săptămână la munte». Astfel, tarifele pentru un loc, la un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt de 161 de lei la un hotel, vilă sau cabană de două stele, 259 de lei la o unitate de trei stele şi 368 de lei la 4 stele. Sejururile încep duminica şi se termină vinerea.

COSTINEŞTI

Complex Sport: 350 de lei/persoană, 5 nopţi cazare în cameră cu baie proprie sau 250 de lei/persoană, 5 nopţi cazare în cameră fără baie. Pentru grupuri mai mari de 15 persoane, proprietarii pot oferi pensiune completă. Costă în plus 40 de lei/persoană/zi. 0768.390.009

Hotel Forum (2 stele): 296,06 lei/sejur. Tariful include 5 nopţi cazare cu mic dejun. www.eximtur.ro.0364.803.888

Jupiter

hotel Capitol (3 stele) - 119,5 lei (Pachet 2 nopţi); 164,5 lei (Pachet 3 nopţi); 249,5 lei (Pachet 4 nopţi).Infinity Travel. 021.313.75.91

Eforie sud

hotel Claudia (2 stele) - 84 de lei/persoană, două nopţi cazare, cu mic dejun. Weco Holidays. 021.242.23.23

Eforie Nord

hotel Mirage (3 stele) - 165 de lei/persoană. Preţul include 3 nopţi cazare cu mic dejun, un prânz sau o cină gratis.Estella Travel. 021.310.69.49

Casa Grande: o săptămână la mare la preţul de 200 de lei/persoană. 0753.310.591



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
700482799 27019205861044179 2763925484768981688 n jpg
Pomohaci a fost săltat de poliție FOTO dejeanul.ro
pusculita profimedia jpg
colaj casa (39) jpg
1 mere supermarket cu substanta cancerigena jpg jpeg
kiwi616 firefly 2713649 jpg
colaj casa (38) jpg
adelinazw breakfast 7107438 jpg
image
image