10 accidente în 24 de ore, în Capitală
În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost înregistrate 10 accidente rutiere. În urma lor două persoane au fost rănite grav, iar alte 12 au fost rănite uşor.
Potrivit Brigăzii Rutiere, cauzele evenimentelor au fost: traversarea pietonilor prin loc nepermis, neacordarea priorităţii pietonilor, neacordarea priorităţii autovehiculelor. Pentru a evita evenimentele neplăcute în trafic, mai ales pe timp de ploaie, polițiștii vă recomandă:
- corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile;
- parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. De asemenea, trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire;
- evitaţi frânările şi accelerările bruşte;
- păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care va preceda, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc;
- când carosabilul din piatra cubica este umed, aveţi obligaţia să circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora.
Trafic închis
Nu se circulă din cauza lucrărilor:
- Drumul Taberei, între str. Valea Argeşului şi str. Valea Ialomiţei – lucrări metrou;
- Bd. Bucureştii Noi, între str. Mitropolit Varlaam – str. Cricovului şi Intrarea Berheci – Pod Străuleşti (str. Slt. Constantin Godeanu).