10 lucruri pe care nu le știați despre sărut

Ultima actualizare:

    Cel mai celebru sărut din filme este cel dintre Clark Gable și Vivien Leigh din pelicula ”Pe aripile vântului”. Însă, în realitate, actrița a fost dezgustată de dintii falși ai lui Gable, precum și de respirația acestuia, care duhnea a whisky.
Cel mai celebru sărut din filme este cel dintre Clark Gable și Vivien Leigh din pelicula ”Pe aripile vântului”. Însă, în realitate, actrița a fost dezgustată de dintii falși ai lui Gable, precum și de respirația acestuia, care duhnea a whisky.

Semnificaţia sărutului este diferită în funcţie de zonele de pe glob. Astfel, un sărut poate exprima sentimente de dragoste, pasiune, afecţiune, respect, prietenie, noroc. Iată zece lucruri pe care nu le știați despre sărut!

Oamenii se sărută din dragoste sau din prietenie. Sunt zeci de obiceiuri pe tot globul. Tabloidul britanic ”The Sun” a descoperit zece lucruri pe care nu le știam despre sărut.

De exemplu, am aflat că termenul de „French Kiss” (sărut franțuzesc) a fost inventat în Anglia, în anul 1923, datorita obsesiei pe care francezii o aveau pentru actul sexual. În Franța, sărutul se numește „sărut de suflet”. Iată alte lucruri pe care nu le știați despre sărut!

Recorduri de sărutat

De-a lungul timpului, au existat şi competiţii pentru cel mai lung sărut.

De exemplu, pe 6 -7 iulie 2005 a fost stabilit un record pentru cel mai lung sărut, de 31 de ore şi 30 de minute, în Marea Britanie.

Apoi, în 2009, de Valentine's Day, Nikola Matovic şi Kristina Reinhart, din Germania, au stabilit un nou record de 32 de ore.

Pe 13 februarie 2011, un cuplu din Thailanda, soţ şi soţie, a doborât recordul anterior, după 46 de ore şi 24 de minute de sărut.

Cel mai recent record a fost stabilit pe 12 - 14 februarie 2013, după un "maraton" de sărutat de 58 de ore, 35 de minute şi 58 de secunde.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Masina politie autospeciala Politia Romana FOTO Shutterstock
645495562 1237238418531260 2508155784030930430 n jpg
aeroport Henri Coanda Otopeni FOTO Facebook / Bucharest Airports
ardei istock jpg
nicusor dan si macron foto facebook png
casino 3260372 1280 jpg
Francois d’Eliscu roman jpg
restaurant webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net