123Credit își anunță premianții anului 2023

123Credit, platforma online care facilitează aplicarea și obținerea unui credit, și-a premiat în luna ianuarie brokerii cu cele mai bune rezultate din anul 2023.

123Credit își anunță premianții anului 2023
123Credit își anunță premianții anului 2023

În urma obținerii unei investiții de 3 milioane de euro în luna octombrie 2022 și implementării noilor campanii de branding și marketing în martie 2023, platforma de credite 123credit.ro și-a consolidat procesul de creștere și extindere la nivel național pe parcursul anului precedent, inclusiv prin deschiderea a patru birouri fizice.

Odată cu inaugurarea birourilor fizice, se închide practic un cerc complet al serviciilor 123credit.ro, definind un ecosistem în care clienții au certitudinea că vor găsi toate informațiile necesare, sfaturile potrivite și sprijinul direct și constant pe întregul parcurs al procesului de obținere a unui împrumut.

Pe lângă birourile fizice, 123Credit dispune de o rețea națională de specialiști în creditare și intermediere financiară, care acoperă în prezent  28 de județe și 38 de orașe.

În semn de recunoaștere ale eforturilor remarcabile, 123Credit a hotărât să acorde premii celor mai de seamă dintre acești profesioniști.

“Se spune că ”o profesie e pe-atât de nobilă pe câtă valoare reușesc să aducă-n societate ai săi profesionisti.”

Sigur că cifrele sunt importante, în orice business ele te ajută să măsori și să departajezi, dar dincolo de numere, aceste distincții reflectă valoarea pe care colegele noastre au adus-o în 2023 societate, prin dedicarea și implicarea exemplară oferită fiecărui client, făcând astfel cinste întregii companii. 

Iar când profesionalismul și pasiunea pentru meserie se întâlnesc, ele devin inspirație pentru toți care le calcă urma, nu doar într-un  business de succes, ci pentru o întreagă industrie.” Ionuț Verzea, Director General al Rețelei de Brokeri 123Credit

Deschiderea birourilor fizice a fost o mișcare câștigătoare a 123Credit, biroul din Cluj-Napoca fiind cel care a dat cei mai buni 3 brokeri cu cele mai mari volume de credite intermediate în 2023, premiile mergând către:

  • Emilia Pițu 
  • Manuela Ersen 
  • Erika Horvath 

“În ultimii ani județul Cluj și orașul Cluj Napoca în special se află într-o continuă dezvoltare, atât din punct de vedere al infrastructurii, al investițiilor corporatiste și al standardului de viață, transformându-se într-un spațiu din ce în ce mai atractiv pentru mulți tineri.

Asta face ca și piața creditelor cât și piața imobiliară să fie din ce în ce mai efervescentă.

Crearea unui Hub de credite 123credit în Cluj a venit ca o evoluție firească și sunt bucuros că am reușit să aducem alături de noi Cei mai buni specialiști în domeniul brokerajului de credite din această zonă.

Faptul că topul vânzărilor de credite la 123Credit în 2023 este ocupat de 3 brokeri de credite din Cluj Napoca nu este o surpriză, ci o confirmare a profesionalismului lor.

Iar acest lucru mă face să afirm cu toată responsabilitatea că locuitorii orașului au în echipa 123Credit Cluj persoanele cele mai potrivite să le ajute să găsească și să obțină cele mai bune soluții de finanțare pentru îndeplinirea visurilor lor.” Sebastian Piu, co-fondator 123Credit. 

Prin investițiile și strategia de dezvoltare a 123Credit, mixul dintre brokerajul online și offline se consolidează creând o alternativă simplă și eficientă pentru clienții care doresc obținerea creditului potrivit.

Articol sustinut de 123credit.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net