128 de oameni, blocaţi pe Autostrada Soarelui! Zeci de trenuri anulate
La o zi de la ninsoarea abundentă care a pus stăpânire pe sud-estul ţării, 128 de oameni sunt încă blocaţi între nămeţi. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat, sâmbătă, că persoanele se află în zone de siguranţă, autorităţile intervenind în acest moment pentru scoaterea lor de pe autostradă cu utilajele de deszăpezire.
Încă se resimt efectele iernii grele care şi-a intrat în drepturi de vineri seară în partea de sud-est a ţării. 128 de persoane nu au ajuns nici acum la casele lor.
"Avem încă 128 de persoane blocate în zone de siguranţă, spun eu, pentru că sunt în staţii PECO. Deja îi scoatem pe cei care au fost staţionaţi la benzinăria de pe kilometrul 88, cu freza în faţă. Vom debloca situaţia în orele următoare, dar e nepermis că am ajuns la atâtea ore să constatăm că încă nu dăm drumul circulaţiei în condiţii de iarnă", a spus ministrul.
Ea a criticat faptul că pe acest segment de autostradă nu s-a intervenit din timp cu utilajele de deszăpezire.
Cele aproximativ o sută de persoane surprinse de viscol pe autostrada A2 şi care au petrecut noaptea în spaţiile de servicii de pe marginea şoselei, vor fi preluate şi duse în locurile unde şi-au lăsat autovehiculele, după care vor intra în convoi şi vor fi conduse până la Lehliu Gară, de unde îşi vor putea continua drumul, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Călăraşi.
Autostrada Soarelui (A2) este în continuare închisă, sâmbătă, iar drumarii acţionează pentru deszăpezirea ambelor sensuri de mers folosind 11 freze, trei utilaje Unimog şi cinci autospeciale ATB, astfel încât, până la lăsarea întunericului, traficul să fie reluat, potrivit unui comunicat dat publicităţii de ISU Călăraşi.
CFR a anulat 56 de trenuri
Nici pe calea ferată lucrurile nu stau mai bine. CFR Călători a anulat, sâmbătă, 56 de trenuri, cele mai multe dintre ele făcând legătura între Bucureşti şi estul ţării. În Gara de Nord se înregistrează întârzieri de până la 240 de minute, la sosiri şi 40 de minute la plecări. Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de temperaturi scăzute, vânt puternic, zăpadă spulberată şi troienită.
"Pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri şi pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii, a fost redus numărul de trenuri, dar se asigură continuitate în graficul de circulaţie", potrivit CFR Călători. În Gara de Nord, cea mai mare întârziere, de 240 de minute, o înregistra, sâmbătă dimineaţă, un tren care venea de la Craiova. Un alt tren, care ar fi trebuit să ajungă de la Arad, avea o întârziere de 150 de minute. Şi la plecări se înregistrau întârzieri, de 40 de minute, la două trenuri spre Craiova, respectiv Braşov, potrivit news.ro.