13 sfaturi ca să cumperi ieftin pentru masa de Paşte

Ultima actualizare:

    Fă-ți o listă cu ingrediente și nu te abate de la ea!
Fă-ți o listă cu ingrediente și nu te abate de la ea!

Vrei să cumperi pentru masa de Paşte produse alimentare cât mai ieftine dar de calitate foarte bună? Ar trebui să te organizezi în aşa fel încât să nu te ia valul şi să cheltuieşti peste măsură. Iată câteva sfaturi pe care este bine să le urmezi atunci când te duci la cumpărături.

Fă o listă cu cumpărături!

Înainte de a merge la supermarket, fă o listă cu produsele pe care urmează să le cumperi. Gândeşte-te la ce anume vrei să găteşti şi cumpără doar ingredientele necesare. Urmăreşte pas cu pas lista şi nu te abate de la ea decât dacă descoperi vreo ofertă anume pe care nu o poţi rata.

Mergi la supermarket dimineaţa sau seara

Dis-de-dimineaţă sau seara târziu sunt momentele cele mai indicate pentru cumpărături. Motivul? Magazinul este aproape gol! Vei avea foarte mult spaţiu de mişcare pentru a compara produsele între ele, pentru a căuta foarte bine şi a alege în voie ce ţi se pare mai potrvit pentru buzunarul tău.

Consultă pliantele!

Nu există zi să nu găseşti în cutia de scrisori pliante care îţi oferă informaţii despre magazine, produse sau oferte. Înainte de a merge la cumpărături, consultă aceste broşuri, află care sunt produsele cele mai ieftine şi unde se găsesc ele.

Cumpără produse româneşti

Dacă vrei să cumperi ceapă, cartofi sau salată, nu are rost să le iei pe cele aduse din Grecia sau Turcia. Acestea costă mai mult şi nici nu sunt foarte sănătoase. În astfel de cazuri este recomandat să cumperi produse româneşti. Sunt mai ieftine şi cu mai puţine E-uri.

Cumpără la vrac!

Produsele alimentare ambalate în ţiplă vidată costă mai mult decât cele pe care le poţi cumpăra la vrac. Nu e păcat să cumperi mai scump şi, din aceasta cauză, mai puţin decât să cumperi mai mult şi mai ieftin?

Atenţie la produsele perisabile!

De obicei, cu doar câteva excepţii, produsele alimentare au un termen de garanţie mic. Astfel, în cateva zile pâinea prinde mucegai, roşiile se înmoaie, verdeaţa se ofileşte, iar dulciurile îşi pierd din prospeţime şi se întăresc. Cumpără aceste produse cu o zi înainte de a le găti sau consuma. Astfel, nu vei fi nevoit să plăteşti pentru ele dublu.

Cumpără en-gros!

Apă, cafea, sucuri, produse de curăţat sau detergenţi. Poţi beneficia de reduceri substanţiale şi îţi faci stocul pe cel puţin o lună. Vânează şi produsele care se vând două la preţ de unul.

Vânează promoţiile şi discounturile

Caută produse alimentare care se vând cu discount sau la promoţie. Cumpără produse „2 în 1”. De exemplu, o sticlă de suc poate veni la pachet cu una de apă minerală, la un preţ mai mic decât suma celor două, cumpărate separat.

Nu merge cu copilul la cumpărături

A merge cu copilul după tine la cumpărături poate fi o alegere neinspirată. Cel mic nu înţelege că nu ai suficienţi bani să-i cumperi maşinuţa din raft sau tortul de ciocolată din vitrină. De cele mai multe ori însă, cedezi rugăminţilor sale şi cheltuieşti suplimentar. Este recomandat să-l laşi pe cel mic acasă atunci când ai de gând să te duci la magazin.

Păstrează cupoanele de reducere

Sunt situaţii în care intri în posesia unor cupoane de reducere. Nu le arunca la gunoi, pe motiv că nu-ţi vor folosi niciodată! Păstrează-le în portofel pentru că nu vei şti când vei avea nevoie de ele!

Fă-ţi card de fidelitate

Multe hypermarket-uri oferă clienţilor carduri de fidelitate. Acestea te ajută să cumperi mai ieftin anumite produse sau, în funcţie de punctele pe care le-ai adunat în timp, ţi se oferă un discount.

Nu cumpăra cu cardul

Dacă vei plăti la casa de marcat cu cardul, vei avea tendinţa de a chelui mult mai mult decât ţi-ai propus. În schimb, dacă vei avea în portofel o anumită sumă de bani, va trebui să încerci să te încadrezi în aceasta.

Fă-ţi cumpărăturile din piaţă

Se ştie că în piaţă produsele sunt mai ieftine decât în supermarket sau hypermarket. Nu mai punem la socoteală faptul că uneori mai poţi negocia cu vânzătorii. De ce să plăteşti un leu pentru o legătura de pătrunjel când în piaţă o găseşti la jumătate din acest preţ?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net