132 de milioane de lei costă incompetenţa

Ultima actualizare:

    Pasaj Piaţa Sudului: Costuri: 127,14 milioane lei. Fonduri nerambursabile: 96,4 milioane lei. Fonduri pierdute: 83,9 milioane leiFoto: pasajpiatasudului.ro
Pasaj Piaţa Sudului: Costuri: 127,14 milioane lei. Fonduri nerambursabile: 96,4 milioane lei. Fonduri pierdute: 83,9 milioane leiFoto: pasajpiatasudului.ro

Bucureştenii vor plăti taxe la anul pentru a acoperi o gaură de 132 de milioane de lei, provocată de dezvoltatorii unor mari proiecte de investiţii. Aceşti bani, proveniţi din bugetul Uniunii Europene, au fost pierduţi de Municipalitate fiindcă şase lucrări importante nu au fost terminate la timp.

Stop joc pentru pasajul subteran de la Piaţa Sudului. Proiectul a pierdut o finanţare nerambursabilă de aproape 84 de milioane de lei, din cauză că nu va putea fi finalizat până la 31 decembrie, aşa cum s-a angajat Primăria Capitalei. Respectarea termenului de execuţie a fost condiţia finanţării asigurate de la bugetul UE pentru acest proiect. Motivul depăşirii acestuia nu e lenea constructorilor, ci gravele erori de proiectare ale firmei selectate de Municipalitate. Tecnic Consulting Engineering a încasat peste 2 milioane de lei, însă nu a ţinut cont de planul de reţele subterane când a întocmit documentaţia care a stat la baza începerii lucrărilor. Rezultatul? Muncitorii au dat peste conducte şi reţele de care nu ştiau că există şi pe care acum trebuie să le mute din calea pasajului. Însă nu gratis, ci pe bani. Cum, care bani? Ai noştri, bineînţeles! Lucrările la acest pasaj au început în mai 2014 şi trebuia terminate la 31 decembrie 2015. În prezent, pasajul e executat în proporţie de 25% şi va fi gata, în cel mai fericit caz, în noiembrie 2016, spun constructorii.

Circuit turistic pe lacuri: Costuri: 88,35 de milioane lei. Fonduri nerambursabile: 23,5 milioane lei. Fonduri pierdute: 23,5 milioane lei
Circuit turistic pe lacuri: Costuri: 88,35 de milioane lei. Fonduri nerambursabile: 23,5 milioane lei. Fonduri pierdute: 23,5 milioane lei

Alte 23,5 milioane de lei vor trebui plătite din buzunarul bucureştenilor dacă Municipalitatea vrea să ducă la bun sfârşit proiectul de amenajare a unui circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei. Şi aici proiectanţii şi-au bătut joc de banii europeni, întocmind documentaţia tehnică fără să ţină cont de ce e sub pământ. De la demararea sa, la începutul acestui an, proiectul a fost modificat de mai multe ori, ceea ce a dus la depăşirea termenului de finalizare. Pe cele două lacuri, primăria intenţiona să amenajeze un traseu turistic care să poată fi parcurs cu bicicleta, cu ambarcaţiuni fără motor şi pietonal. 

Spitalul Foişor (ambulatoriu): Costuri: 22,3 de milioane lei. Fonduri nerambursabile: 16,8 milioane lei. Fonduri pierdute: 16,8 milioane lei
Spitalul Foişor (ambulatoriu): Costuri: 22,3 de milioane lei. Fonduri nerambursabile: 16,8 milioane lei. Fonduri pierdute: 16,8 milioane lei

Finanţarea europeană se pierde în întregime şi în cazul Spitalului de Ortopedie Foişor, unde edilii intenţionau să construiască un ambulatoriu integrat. Proiectul viza construirea altor cinci corpuri de clădire, care să funcţioneze lângă actualul sediu, şi face parte dintr-un plan mai amplu de renovare şi consolidare a spitalului. Edilii trebuie să găsească anul viitor încă 16,8 milioane de lei pentru finalizarea ambulatoriului, altfel tot ce s-a construit până acum va fi zadarnic.

Azi se cer bani pentru alte două proiecte

Consilierii generali sunt chemaţi azi să voteze pentru completarea listei de investiţii pentru 2016 cu alte două proiecte pentru care Municipalitatea a pierdut bani. E vorba de finalizarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Copii “Dr. Victor Gomoiu” şi a Observatorului Astronomic „Vasile Urseanu”. Ambele proiecte trebuia finalizate până la 31 decembrie. Edilii cer consilierilor să aprobe alocarea a 4,5 milioane de lei pentru inaugurarea acestor obiective de investiţii până la sfârşitul lunii iunie a anului 2016.  Alte 3,15 milioane de lei trebuie plătite de bucureşteni pentru terminarea lucrărilor de restaurare a Arcului de Triumf, obiectiv finanţat de asemenea cu bani europeni, dar neinaugurat la timp.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net