14 ponturi să faci faţă cu bine zilelor geroase

Ultima actualizare:

    Maximele din aceste zile nu vor depăşi 0ºCFOTO: Mediafax
Maximele din aceste zile nu vor depăşi 0ºCFOTO: Mediafax

Am avut câteva zile cu temperaturi pozitive la amiază, însă, de astăzi, mercurul termometrelor nu va mai arăta maxime peste zero grade Celsius. Mai mult, până vineri, minimele vor depăşi chiar şi -25 de grade. Iată câteva trucuri să faci faţă gerului!

Schimbaţi-vă dieta în aceste zile! Puteţi mânca puţin mai gras decât de obicei (mai mult unt, caşcaval, smântână, lapte, carne de porc un pic împănată, etc.) şi puţin mai dulce. Grăsimile şi zahărul generează foarte multe calorii, de care avem multă nevoie în perioada în care organismul pierde căldură. 

Consumaţi zilnic nuci sau alune. Între mese, mâncaţi circa 40 de grame (un pumn) de nuci sau alune neprăjite şi nesărate. Acestea conţin seleniu care întăreşte sistemul imunitar.

Consumaţi cereale integrale care reprezintă o sursă bogată de energie.

Între mese, mâncaţi fructe şi legume proaspete. Acestea conţin fibre şi antioxidanţi şi asigură o digestie corespunzătoare.

Beţi două căni de ceai verde călduţ, pe zi.

Alcoolul este strict interzis, în zilele geroase, întrucât acesta dilată vasele periferice. Dacă, la început, ai senzaţia că te încălzeşti, în scurt timp, corpul începe să piardă multă căldură şi se poate ajunge la degerături.

Purtaţi o încălţăminte etanşă, cu talpă groasă, ca să nu vă udaţi la picioare.

Capul şi gâtul trebuie să fie foarte bine protejate cu căciulă şi fular, deoarece prin aceste zone pierdem o treime din căldura corpului. Nu uitaţi de mănuşi!

Îmbrăcaţi-vă folosind metoda „foilor de ceapă”, adică mai multe straturi de haine.

Purtaţi haine din lână (şosete, pulovere). Lâna este cel mai bun „încălzitor” în materie de haine.

Ger de crapă pietrele până vineri

În acest an, gerul Bobotezei nu se dezminte! Meteorologii au emis, ieri, o informare de vreme geroasă în toată ţara, valabilă de astăzi, de la ora 14.00, până vineri, la ora 10.00.  Potrivit specialiştilor, „temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade. Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade”. În unele zone din ţară, gerul va fi potenţat de vântul puternic care va bate, în cursul zilei de astăzi şi la noapte. Aşadar, vântul va avea intensificări în Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea, cu rafale de până la 55-65 km/oră. De duminică, temperaturile încep să crească în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, unde maximele vor varia între 4 şi 7 grade Celsius. De asemenea, de marţi, 13 ianuarie, urmează o încălzire în celelalte zone ale ţării, însă, aici, maximele se vor încadra între 1 şi 4 grade Celsius.

Invenţiile astea te ajută iarna

Când afară e un ger de crapă pietrele şi trebuie să ieşi din casă, iată câteva invenţii care îţi fac iarna mai uşoară. Le poţi comanda chiar acum, pe Internet!

Papucii cu încălzire USB – 25$ (94 de lei) - au fost lansaţi în Marea Britanie şi se încarcă de la calculator până ajungi acasă. Când îi iei în picioare se încălzesc instantaneu până la 20 de grade Celsius.

Mănuşile USB - 37$ (139 lei) – cât stai la calculator introduci cablul USB în PC şi îţi încarci mănuşile cu care vei ieşi la frig. Timp de trei ore degeţelele tale vor fi în Rai!

Căşti încălzite - 40$ (150 de lei) – tot ce trebuie să faci e să ai grijă ca telefonul tău mobil să aibă bateria plină. Odată introdus cablul căştilor în telefon, urechiuşele tale zic “mersi”.

Păturica fierbinte - 34$ (128 de lei) – vrei ceva cald la spate? Păturica produsă de PerpetualKid e soluţia perfectă. O îbncarci de la calculator şi o pui pe spate când ieşi un pic pe afară. Ţine căldura până la o oră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net