16 ani de puşcărie, record într-un dosar DNA
Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL „Henri Coandă”, acuzat de înşelăciune prin afaceri cu terenuri, a fost condamnat definitiv, joi, de Instanţa supremă. Va sta 16 ani la închisoare cu executare.
Radu Ion Fotino a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în februarie 2007, fiind acuzat că, folosindu-se de certificate fictive de moştenitor, pe care le-a prezentat autorităţilor locale din judeţele Călăraşi, Ilfov şi Teleorman, a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate asupra a peste 200 de hectare de teren.
Anchetatorii au stabilit că Radu Ion Fotino a dobândit în mod fraudulos calitatea de unic moştenitor al familiilor Bildirescu şi Lăzărescu prin falsificarea a două certificate de legatar universal (act care atestă calitatea de moştenitor asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile obţinut în baza unui testament) şi a unui certificat de moştenitor, informează Mediafax.
Folosindu-se de calitatea conferită de aceste certificate fictive, Fotino ar fi indus în eroare autorităţile din judeţele Ilfov, Călăraşi şi Teleorman, cărora le-a solicitat să i se reconstituie drepturile de proprietate asupra unor bunuri mobile şi terenuri agricole situate în oraşul Voluntari, precum şi în comunele Ulmeni, Salcia şi Troianul, potrivit DNA.
Valoarea comercială de piaţă a terenurilor revendicate ilegal a fost stabilită la suma de 179.880.000 de euro.
Deşi cunoştea vechiul amplasament al terenurilor revendicate ilegal, Fotino a translatat acest amplasament, suprapunându-l peste terenul atribuit în folosinţă Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe în vederea construirii cartierului de locuinţe „Henri Coandă”. Astfel, conturul terenurilor revendicate se suprapunea până la centimetru peste conturul terenului atribuit în folosinţă ANL.
În acest demers Fotino a fost ajutat de Andra Luminiţa Râşnoveanu care va sta 11 ani la puşcărie, pentru aceste fapte.
Tribunalul Bucureşti a anulat certificatele de moştenitor nelegale întocmite pe numele lui Fotino. Totodată, Fotino trebuie să plătească Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) 74.311,66 lei despăgubiri materiale şi două milioane de lei cu titlu de despăgubiri morale. Mai trebuie să plătească Agenţiei Domeniilor Statului suma de 95.383,17 de lei, iar Asociaţia Deţinătorilor Lot Cartier Henri Coandă - 501.640 de euro.