1,8 milioane de români, cu polițele de asigurări în aer

Ultima actualizare:

Cutremur pe piaţa asigurărilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară a cerut, miercuri (26 august), intrarea în faliment a Astra Asigurări. 1,8 milioane de români şi-au asigurat maşinile sau casele la această companie şi nu ştiu dacă îşi vor recupera banii.

Anunţul făcut miercuri de preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a stârnit îngrijorare în rândul a 1,8 milioane de români care au 2,5 milioane de poliţe de asigurare la Astra, compania deţinută de Dan Adamescu. Aflată în administrare specială din februarie 2014, după ce nu a reuşit să atragă 425 de milioane de lei la capital, Astra intră în faliment.

„Consiliul ASF a analizat situaţia Astra Asigurări pe baza raportului administratorului special KPMG. Concluziile raportului au fost că sunt întrunite toate cele trei condiţii legale care definesc starea de insolvenţă: incapacitatea de plată a datoriilor, scăderea marjei de solvabilitate şi imposibilitatea restabilirii situaţiei financiare”, a afirmat Negriţoiu.

Astfel, ASF constată starea de insolvenţă şi solicită intrarea în procedura de faliment, a mai precizat Negriţoiu. Totodată, şeful ASF a spus că persoanele care au poliţe de asigurări la Astra vor fi despăgubite de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

„Valoarea rezervelor de despăgubire e de 650 milioane de lei. Impactul pe care l-am calculat noi este de 700 de milioane de lei, iar Fondul are un miliard de lei”, a afirmat Negriţoiu. El a mai spus că plafonul de despăgubire la care un asigurat are dreptul este de 450.000 de lei.

Şeful Astra, condamnat la 4 ani și 4 luni de pușcărie

Dan Adamescu (66 de ani) a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, pe 2 februarie 2015, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare şi trei ani interdicţia unor drepturi, printre care şi dreptul de a fi director şi administrator al unei firme sau de a coordona societăţi comerciale, în ţară sau în străinătate. Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro unor judecători pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

În 2013, Adamescu era al doilea miliardar al ţării, cu o avere estimată la 950 milioane de euro. Din pricina problemelor cu Justiţia, anul trecut se estimează că averea ar fi scăzut la 410 - 430 milioane euro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
image
image