19 oraşe fără restaurante, cinematografe şi şcoli?

Ultima actualizare:

    Cârciumile din multe localități se vor închide din nou, deși abia s-au redeschis pe 1 septembrie
Cârciumile din multe localități se vor închide din nou, deși abia s-au redeschis pe 1 septembrie

Începe şcoala, dar cine va merge efectiv la ore şi cine va învăţa de acasă? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele elevilor, părinţilor şi profesorilor. Iată că Institutul Naţional de Sănătate Publică a dat publicităţii lista cu numărul de cazuri la mia de locuitori în toate localităţile din ţară.

Lista reflectă incidenţa cumulată a cazurilor de coronavirus, din ultimele 14 zile, care nu trebuie să fie mai mare de 1,5 la mia de locuitori pentru a se putea permite deschiderea restaurantelor şi a cinematografelor la interior. În cazul şcolilor, scenariul roşu, când se învaţă online, se aplică în localităţile cu incidenţă peste 3 la mie, iar între 1 şi 3 la mie se aplică scenariul galben. Acesta prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, pe de o parte, şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Pentru că lista conţine 116 pagini, vom prezenta doar oraşele, pe judeţe, în care incidenţa este mai mare de 1,5 la mia de locuitori.

Judeţul Arad: Oraşul Ineu – 2,10, Oraşul Sebiş – 2,85.

  • Judeţul Bacău: Municipiul Bacău – 1,99, Oraşul Târgu Ocna – 3,39, Oraşul Comăneşti – 2,14.
  • Judeţul Bistriţa Năsăud: Oraşul Beclean – 1,96.
  • Judeţul Braşov: Oraşul Ghimbav – 3,27.  
  • Judeţul Brăila: Oraşul Făurei – 11,12.  
  • Judeţul Buzău: Municipiul Râmnicu Sărat – 1,68, Oraşul Pătârlagele – 2,70.   
  • Judeţul Caraş-Severin: Oraşul Oraviţa – 2,77.   
  • Judeţul Călăraşi: Oraşul Lehliu Gară – 2,30.  
  • Judeţul Galaţi: Oraşul Târgu Bujor – 1,55.  
  • Judeţul Giurgiu: Municipiul Giurgiu – 1,61.  
  • Judeţul Neamţ: Municipiul Roman – 1,60.   
  • Judeţul Prahova: Oraşul Băicoi – 1,76, Oraşul Boldeşti-Scăeni – 3,29.  
  • Judeţul Sibiu: Oraşul Miercurea Sibiului – 2,92.  
  • Judeţul Vaslui: Municipiul Bârlad – 2,25.

În municipiul Bucureşti sunt 1,12 cazuri la 1.000 de locuitori, deci nu se pune problema închiderii restaurantelor sau a cinematografelor. Pe lângă cele 19 oraşe, mai sunt circa 130 de localităţi cu peste 1,5 cazuri la mia de locuitori. De exemplu, ieri, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa a şi luat decizia ca în localitatea Cuza Vodă să se instituie restricţii, întrucât rata de infectare este mare. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net