2021 anul speranței. S-au stabilit datele de organizare pentru marile festivaluri din România
Amatorii de muzică bună au speranțe pentru 2021. Organizatorii marilor festivaluri de muzică din România au anunțat după pauza impusă de pandemia de COVID-19, datele de desfăşurare pentru ediţiile din 2021
Primul se va desfășura SAGA Festival Bucharest. Este primul festival de muzică important din capitala României după foarte mulți ani și a fost anunţat pentru 4, 5 şi 6 iunie 2021, în Parcul Izvor din Bucureşti. Este un festival de muzică electronică, iar organizatorii promit ceva ce nu a mai văzut Bucureștiul, trei zile în care orașul nu va dormi. Festivalul trebuia inițial să fie organizat în luna septembrie a acestui an cu 150 de artiși care să evolueze concomitent pe cinci scene, timp de trei zile de la orele 14.00 până după miezul nopții. Potrivit organizatorilor, toate biletele pentru 2020 vor fi valabile pentru ediţia 2021.
Când se va desfășura Neversea
Cel mai important festival de pe litoral, Neversea, ajuns la a patra ediție, are loc între 8 și 11 iulie. Perioada a fost aleasă în urma unui sondaj organizat pe site-ul festivalului. Recitalurile se vor ține pe plaja Modern din Constanța. Fanii festivalului care şi-au achiziţionat abonamente sau bilete pentru ediția amânată din 2020 şi au ales să le păstreze le pot folosi în 2021 sau la una dintre următoarele trei ediţii. Prețurile pentru cei care vor să participe și nu au un abonament sau tichet de acces urmează a fi anunțate. Pentru a afla din timp prețurile, doritorii se pot înregistra pe neversea.com pentru a afla momentul în care vor fi puse în vânzare bilete şi abonamente pentru 2021. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, 99 la sută dintre artiștii care trebuiau să vină la ediția din acest an care nu s-a mai ținut vor cânta în 2021.
Când se va desfășura Gărâna Jazz Festival
Singurul mare festival de muzică din România care s-a ținut în 2020, Gărâna Jazz, ajunge în 2021 la ediția numărul 25.”Se va ţine în al doilea week-end din luna iulie, 8 – 11 iulie, cu menţiunea că, dacă se va schimba ceva, cumva, vom face un update în luna ianuarie. În cazul în care vor exista restricţii pentru luna iulie, festivalul va fi mutat, la fel ca în 2020, în luna august”, au anunțat organizatorii potrivit Agerpres
Când se va desfășura Electric Castle
Electric Castle se va desfășura în perioada 14 – 18 iulie 2021 în același loc, domeniul Banffy din Bonţida. Organizatorii au anunţat, de asemenea, şi primele trei nume care vor concerta: Twenty One Pilots, Gorrilaz şi Deftones. Biletele sunt disponibile deja la prețuri între 599 de lei și 1199 de lei potrivit site-ului electricastle.ro.
Când se va ține UNTOLD
Fanii Untold sunt aşteptaţi la Cluj-Napoca, pentru cea de-a şasea ediţie a evenimentului, în perioada 5 – 8 august. Organizatorii au anunțat deja că 95% dintre posesorii de abonamente şi bilete pentru ediţia amânată din 2020, au ales să le păstreze biletele urmând să aibă acces la oricare dintre următoartele trei ediții. Cei care nu au un tichet valabil de acces și nu vor să scape UNTOLD sunt aşteptaţi să se înregistreze pe site, pentru a primi informaţii despre momentul în care începe vânzarea tichetelor.
Când se ține Summer Well Festival
În sfârșit, în perioada 13 – 15 august, are loc a zecea ediție a Summer Well Festival în mirifica locație a Domeniului Ştirbey din Buftea
Citiți și
Veste bună pentru iubitorii de festivaluri! NEVERSEA și UNTOLD se organizează în 2021
Festivalurile Untold, Neversea, Electric Castle și Summer Well, amânate pentru 2021!