300 de lei pe noapte ca să dormi pe gheaţă

Ultima actualizare:

    În interiorul hotelului sunt  în jur de 2 grade Celsius
În interiorul hotelului sunt în jur de 2 grade Celsius

Turiştii care vor alege în acest an să petreacă o noapte în singurul hotel de gheaţă din România, aflat la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, vor avea parte de un decor de poveste, inspirat din atmosfera marilor carnavaluri.

Hotelul de Gheaţă din acest an va avea 14 camere, cu patru mai multe decât anul trecut, acestea fiind completate cu trei sau şase iglu-uri, pentru turiştii care îşi doresc mai multă intimitate.

"Dorim să avem mai multe camere şi iglu-uri, dar depinde cât de mult va ninge. De la 5 decembrie, ar trebui să începem construcţia, astfel încât în 20 decembrie să fie gata, pentru că atunci vor veni primii oaspeţi, care au făcut deja rezervare", ne-a explicat Arnold Klingeis, unul din iniţiatorii proiectului Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac.

Aşa va arăta anul acesta  hotelul. Fiecare cameră  va primi un nume

simeon stalpnicul png

Tema aleasă în acest an este carnavalul, ea urmând să se regăsească în decorul camerelor, al restaurantului şi al barului de gheaţă. Acestea vor fi decorate cu clovni, măşti, personaje de basm, inorogi sau caruseluri, iar turiştii români şi străini vor fi de asemenea invitaţi la carnavaluri tematice unde ţinuta va fi obligatorie.

"Vor fi evenimente pe această temă: carnavalul veneţian, german, african şi altele. Între orele 8.00 şi 17.00, va putea fi vizitat, ca şi un muzeu, cu 8 lei intrarea. De la ora 18.00, până la 21.00, hotelul va funcţiona ca restaurant, numai cu rezervare. Vom avea meniu special, în care vom păstra preparatele cele mai populare de anul trecut: tartar de somon, medalion de vânat şi o mulţime de cocktail-uri exotice", ne-a declarat aceeaşi sursă.

Denumirile camerelor şi ale iglu-urilor au fost alese în funcţie de elementele de decor. Astfel, turiştii care aleg să petreacă o noapte în hotel vor putea dormi în Wonderland, Mystery Room, Candy Land, Carousel, Harlequin, Masks, Fairy Tale, Mirror Room, Dragons Cave, Circus, Dance Hall sau Forgotten Land, iar iglu-urile au fost botezate cu nume ale unor metropole care găzduiesc carnavaluri celebre, respectiv Rio de Janeiro, Veneţia şi Berlin.

Hotelul de Gheaţă se află la o altitudine de 2.000 m

simeon stalpnicul png

În luna ianuarie, la Bâlea, va începe şi construcţia bisericii de gheaţă. De asemenea, se va deschide Winter Park, unde se pot practica sporturi de iarnă extreme.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net