300 de milioane de lei zidul anti-ţigani

simeon stalpnicul png

Nu mai e cale de întoarcere! Deja s-a turnat fundaţia şi a început construcţia la gardul care va îngrădi blocurile 46A şi 46B, de pe strada Horea, din Baia Mare, unde locuiesc familiile de ţigani. O căruţă de bani se va cheltui pentru această construcţie.

Zidul de beton de pe strada Horea care a stârnit atâtea discuţii va fi gata în scurt timp. Construcţia va avea 1,8 metri înălţime şi peste 80 de metri lungime, iar costurile vor atinge suma de 300 de milioane de lei vechi.

„Dacă totul va decurge normal, sper ca să inaugurăm gardul la mijlocul acestei săptămâni ", a spus, ieri, Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare. Acesta a mai spus că indiferent de părerile reprezentanţilor rromilor, zidul se va construi.

Marian Mandache, coordonator programe drepturile omului din cadrul Asociaţiei „Romani Criss" nu vede cu ochi buni construcţia.

„Am văzut oameni care nu erau de acord cu acest zid, dar le era teamă să-şi expună punctul de vedere", a spus Mandache. Nici reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) nu trec cu vederea ridicarea gardului.

Aceştia sunt hotărâţi să cheme Primăria în faţa instanţei dacă se dovedeşte că băimărenii din cele două blocuri sunt discriminaţi. „După ce va fi construit vom analiza cauza şi se poate ajunge chiar şi în instanţă", spune Asztalos Csaba, preşedintele CNCD.

«Va fi la fel ca şi la puşcărie»

Locatarii din blocul Horea 46B nu îşi doresc acest zid. „Va fi la fel ca şi la puşcărie. De ce nu ne zic din start şi câţi ani ne dau? Eu cred că acest zid nu va face altceva decât să ascundă care este condiţia noastră socială şi nu cred că este construit pentru protecţia rromilor, cum zic reprezentanţii municipalităţii", a spus locatarul Alexandru Bonta (48 de ani) din blocul Horea 46B.

simeon stalpnicul png

Citeşte şi:

Face gard în jurul blocurilor cu ţigani

O familie de ţigani şi-a ars de vii cei patru copii - FOTO

VIDEO România făcută de râs: ţiganii din Timişoara îi lasă pe englezi lefteri cu alba-neagra lângă Big Ben

cub silvia chifiriuc png
Mama copilului mort în Găești 3 jpg
Alexandru Arsinel FOTO Mediafax
2 alexandru arsinel jpg jpeg
cub casă stela popescu png
rafael nadal si sotia sa
cub regina elisabeta doliu (1) png
BeFunky collage (13) jpg
Viktor Orban FOTO EPA-EFE
arsinel EE
image
image
image
image
Radu Mirică s-a sinucis
elevi scoala inquam jpeg
BeFunky collage (13) jpg
cub regina elisabeta doliu (1) png
acoperamantul maicii domnului foto stefan cojocariu jpeg
arsenie boca icoana jpeg