30.000 de funcționari, în grevă generală, de astăzi

Ultima actualizare:

    Sindicaliștii din administrație publică vor protesta și în fața Primăriei Generale a capitaleifoto: Click!
Sindicaliștii din administrație publică vor protesta și în fața Primăriei Generale a capitaleifoto: Click!

Joi (30 aprilie), în ajunul sărbătorii de 1 Mai, membrii de sindicat din administrația publică intră în grevă generală. Aceștia protestează acuzând că nu a fost aplicată legea salarizării unitare. Astfel, peste 30.000 de salariați nu vor lucra astăzi, potrivit lui Petru Dandea, vicepreședinte CNS Cartel Alfa, citat de Antena 3. Cer majorarea salariilor cu 10% și tichete de masă.

„Am încercat să găsim soluții printr-un dialog cu reprezentanții Guvernului, dar nu am putut până în acest moment să avem un punct de vedere comun. Mai bine de 20 de clase de salarizare se află la pragul salariului mediu sau chiar sub acest prag. Aproximativ 25% din personalul din administrația publică se află în zona salariului minim, sub 1.000 de lei. Amânarea acestei legi este complet aberantă din punctul nostru de vedere”, a explicat, marți (28 aprilie), Petru Dandea, potrivit Antena 3.

Funcționarii s-au prezentat astăzi la serviciu, dar nu vor lucra până la 16.00, adică până la închiderea programului. Sunt nemulțumiți că au cele mai mici salarii, sub 1.000 de lei, și cer majorarea acestora cu 10%. Toată ziua se vor elibera doar certificate de deces și se vor putea plăti amenzi, celelalte operațiuni fiind blocate. 

Doar în fața Primăriei Generale a Municipiului București se vor aduna în jur de 600 de salariați, între orele 10,00-12,00. Sindicaliștii din administrație revendică și reglementarea și liberalizarea acordării, începând din 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații. Dar nu doar atât. Sindicaliștii pretind și creșteri salariale sau aplicarea, tot din 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.„CNS Cartel ALFA susține revendicările tuturor lucrătorilor din administrație prin care se promovează o politică de salarizare unitară cu respectarea principiului 'la muncă egală, salariu de valoare egală', principiile muncii decente și ale dialogului social participativ”, a afirmat președintele confederației sindicale, Bogdan Hossu, citat de Antena 3.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net