4 mistere ale morţii omului-cheie din scandalul dezinfectanţilor
Ia cu el în mormânt secrete teribile. Este omul-cheie din cel mai mare scandal izbucnit în sistemul sanitar din România. Arătat tot mai des în ultimele două săptămâni cu degetul acuzator, patronul firmei HexiPharma, Dan Condrea, şi-a găsit sfârşitul duminică seara. Un accident auto teribil, un corp greu de identificat şi o maşină transformată într-o grămadă de fiare nu fac decât să adâncească misterele din „Operaţiunea dezinfectantul”.
Nu trecuseră decât câteva zeci de minute de la aflarea teribilei veşti când primele „teorii ale conspiraţiei” au început deja să apară. Normal, având în vedere faptul că este vorba despre patronul firmei acuzate că ar dilua atât de mult dezinfectanţii pe care îi livrează spitalelor, încât aceştia nu mai au nici un efect. Scandalul dezinfectanţilor HexiPharma a început după dezvăluirile din Gazeta Sporturilor, care au fost confirmate de ancheta Corpului de Control al Guvernului. Concluzia: substanţele folosite de unităţile sanitare erau diluate şi de până la zece ori! S-a vorbit mult despre mafie, despre filaje, despre interesul unor personaje sus puse de a scăpa de patronul Condrea. Patron care, ce coincidenţă, moare chiar cu câteva ore înainte de a fi audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Click! vă prezintă patru mistere care învăluie moartea violentă a lui Dan Condrea.
1. A decis brusc să se sinucidă?
Una dintre variantele „de lucru” este ipoteza sinuciderii. Abătut, pus la pământ de închiderea afacerii care mersese atât de bine în ultimii zece ani, arătat cu degetul ca „ucigaş” şi, în plus, invitat în faţa procurorilor, Condrea n-a mai rezistat. Mulţi s-au întrebat dacă a premeditat sau nu gestul. Greu de spus. Cert este că Dan Condrea mergea spre casa fostei soţii, de unde trebuia să o ia pe fiica lui de zece ani. Chiar nu putea alege alt moment? Pe de altă parte, s-ar putea ca pe drumul drept, liniştit, scăldat de soare, să-l fi „ajuns” toate problemele şi să fi decis să încheie socotelile cu viaţa.
2. A fost un accident?
O altă variantă este cea a unui accident. Cumplit, dar întâmplător. Există surse care au confirmat pentru Digi 24 că patronul HexiPahrama vorbea la telefon în momentul în care a avut loc impactul. Ar fi fost suficientă o clipă de neatenţie pentru ca maşina să se izbească violent de copacul de lângă drum. Şi o declaraţie a fostei soţii pare să susţină această variantă. Conform Laurei, Condrea „nu era genul care să se sinucidă, ci mai degrabă să te omoare pe tine”.
3. Forţat să se omoare?
”Dacă a fost sinucidere, l-au pus să o facă”, a mai declarat fosta soţie a lui Condrea, alimentând noi speculaţii. Cele mai multe vizează importanţa relaţiilor pe care omul de afaceri le avea cu personaje „sus puse”. S-a spus că SRI a atras atenţia şi în urmă cu câţiva ani asupra „problemei dezinfectanţilor diluaţi”, însă nu s-a luat nici o măsură. Cine îl acoperea pe Condrea? Cine se temea oare acum că patronul le va spune anchetatorilor şi cele mai încâlcite iţe ale afacerii? Cât de întinsă este „caracatiţa” din sistemul saitar?
4. I s-a înscenat moartea?
Tudorel Butoi, expert criminalist, a declarat într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV că orice variantă poate fi luată în calcul, inclusiv ca persoana decedată să nu fie Dan Condrea. ”Încă nu putem fi siguri că este Condrea. Deocamdată vedem o maşină care arată apocaliptic. Să vedem dacă este el. Substituirea de persoană: l-ai luat pe unul, l-ai îmbrăcat în hainele respective, ai făcut înscenarea şi ai pus la vedere actele lui acolo. Amprentele papilare vor lămuri în 24 de ore această ipoteză. Poate fi ipoteza sinuciderii. Toate rănile făcute în urma impactului să nu fie făcute în altă parte. Nu excludem nicio variantă”, a spus Tudorel Butoi, expert criminalist.
Filmul tragediei
Dan Condrea (42 de ani) a murit duminică seara, într-un accident rutier, pe drumul dintre Corbeanca şi Buftea. Opelul pe care îl conducea a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de un copac. Accidentul a fost anunţat la 112 cu câteva minute înainte de ora 19. Conform poliţiştilor, impactul a fost deosebit de violent, nu au existat urme de frânare, iar motorul maşinii a fost proiectat la câţiva metri de locul impactului. În momentul în care au sosit echipajele de intervenţie trupul şoferului se afla în afara caroseriei. Condrea a fost identificat de fosta soţie după hainele pe care el le purta.
Flash Condrea
Dan Condrea a fost căsătorit cu medicul Marilena-Laura, dar a divorţat în 2011, pe când fetiţa lor avea 5 ani. Potrivit lui Cătălin Tolontan, fosta soţie l-a acuzat că a bătut-o şi că i-ar fi furat o firmă. În mod bizar, procesul de divorţ s-a încheiat în favoarea lui Dan Condrea în sensul că a primit în custodie fetiţa, iar fost soţie (actualmente Georgescu) ar fi fost obligată să îi plătească o pensie alimentară de 3.000 de euro în fiecare lună. După lungi demersuri, Laura Georgescu (fostă Condrea), a reuşit să obţină dreptul de a-şi vedea fetiţa două weekend-uri pe lună şi în vacanţele şcolare.În ultimii ani, Uliana Ochinciuc, o moldoveancă de peste Prut, 32 de ani, era iubita lui Dan Condrea.
Alte morţi suspecte
Decesul învăluit încă în mister al patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, se adaugă listei cu morţi controversate din România ultimelor decenii. Mai mereu, în jurul acestor decese s-au ţesut adevărate intrigi.
Dumitru Tinu
Una dintre cele mai controversate morţi din România a fost cea a jurnalistului Dumitru Tinu. Acesta a decedat, pe 1 ianuarie 2003, în urma unui grav accident rutier. Cumplita tragedie s-a petrecut la ora 9:45, pe DN 1, în apropierea localităţii Româneşti, Prahova. Dumitru Tinu a sărbătorit împreună cu familia intrarea în Noul An. S-a retras devreme de la petrecere, la 00:40, iar dimineaţa a plecat, la volanul maşinii personale, spre Breaza, unde dorea să schieze. În jurul orei 9,45, maşina condusă de Dumitru Tinu, un «Volvo S-40», a intrat în derapaj, părăsind sensul de mers şi, după ce a rulat circa 15-20 metri pe banda opusă, s-a răsturnat într-un şanţ adânc, de pe marginea şoselei. Maşina nu prezenta avarii serioase dar şoferul a murit pe loc. Sistemele de siguranţă «air-bag» ale maşinii nu s-au declanşat. Pe şosea nu existau urme de frânare. Drumul era curăţat de mijloace auto mobilizate pentru deszăpezire, iar la ora sosirii echipajelor poliţiei nu se mai putea distinge mare lucru din traseul urmat de automobil înainte de a ajunge în şanţ.
Mihai Erbaşu
O altă moarte extrem de suspectă a fost cea a omului de afaceri Mihai Erbaşu. Trupul acestuia a fost găsit în piscina aproape goală a vilei sale de la Snagov, în anul 2004. În urma lui Erbaşu a rămas şi un controversat bilet de adio, care însă a fost contestatatât de avocatul Paula Iacob, cât şi de familie, care nu voiau să accepte ideea că omul de afaceri s-a sinucis. În presa vremii se vorbea despre faptul că Erbaşu a fost lichidat de adversarii săi din lumea afacerilor, care ar fi avut legături strânse cu serviciile secrete.
Procurorul Cristian Panait
Una dintre cele mai controversate morţi din România este cu siguranţă cea a procurorului Cristian Panait. Acesta s-ar fi sinucis în aprilie 2002, la vârsta de 29 de ani, dar în jurul evenimentului s-a ţesut o mare de intrigi. Procurorul Panait ar fi fost supus unor presiuni enorme din interiorul PSD, pentru că acesta nu a vrut să renunţe la anchetarea fiului prefectului de Bihor, Adrian Tărău. Cert este că moartea procurorului Panait a rămas în istorie drept una dintre cele mai controversate sinucideri.
«Trebuia să i se închidă gura!»
- Buşoiu Verginia, 69 de ani: ”Nu este un simplu accident! La maşină a umblat cineva, asta este sigur. Un astfel de om nu moare de azi pe mâine, aşa tam-nesam. Au fost interese să dispară patronul firmei Hexi-Pharma şi să i se închidă gura. Omul ăsta ştia multe, prea multe şi este clar că au fost interese să dispară”.
- Marin Cristea, 70 de ani: ”Este puţin zis suspectă moartea lui Dan Condrea! Ceva nu se leagă în ceea ce ni s-a spus de către autorităţi. Nu cred nici mort în această sinucidere! În acest scandal al dezinfectanţilor diluaţi cred că sunt multe lucruri ascunse şi pe care poate el voia să le dezvăluie. Ciudat, foarte ciudat”.
- Petre Petra, 68 de ani: ”Pentru mine lucrurile sunt clare! E clar, a vrut să se sinucidă, doar el ştie de ce. Nu este nimeni vinovat, eu cred că Dan Condrea nu a mai rezistat psihic la necazurile prin care trecea. Doar conştiinţa lui ştie prin ce trecea şi urmările faptelor sale îl apăsau şi a cedat pur şi simplu”.
- Marin Florin, 45 de ani, sunetist: ”Lucrurile sunt clare, cristal. A fost mierlit pentru că vroia să îi toarne pe adevăraţii vinovaţi în scandalul dezinfectanţilor. Trebuia să i se închidă gura şi a fost găsită soluţia accidentului. Este clar că se ajungea la cine nu trebuia şi s-a recurs la măsuri extreme pentru ca omul să nu vorbească”.
- Cozdei Mircea, 39 de ani, vânzător: ”Accidentul a fost pe bune, dar nu cred că s-a umblat la maşină sau a fost o urmărire şi a fost împins în şanţ. În schimb cred că a fost terorizat atât de rău încât a fost împins să se sinucidă. Omul cred că nu putea să mai reziste psihic, l-au lăsat nervii şi a clacat”.