4 sfaturi ca să înlături linoleumul

Ultima actualizare:

Secţionează în bucăţi egaleCu ajutorul unui cutter sau al unui cuţit special pentru mochetă taie linoleumul în pătrate cât mai egale, de dimensiuni de un metru. Această împărţire a suprafeţei te va ajuta să cureţi mult mai uşor întreaga pardoseală. Dacă încerci să tragi linoleumul pe făţii mai mari, atunci rişti ca acesta să se rupă iar activitatea va fi mult mai obositoare.

Îndepărtează fiecare fâşie cu atenţie Cu ajutorul cuţitului, ridică un colţ de linoleum şi trage cu mâna întreaga bucată. Dacă se rupe sau nu se desprinde, cu ajutorul unui cuţit tale stratul de adeziv care se observă la îmbinarea podelei cu linoleumul.

Curăţă adezivul lipit pe podea După ce ai îndepărtat linoleumul de pe podea, va trebui să cureţi stratul de adeziv cu care acesta a fost lipită. Pentru asta trebuie să topeşti lipiciul iar apoi să-l răzuieşti. Poţi folosi aerul cald al uscătorului de păr. O altă metodă ar fi folosirea apei fierbinţi. Pune la clocotit un vas cu apă, iar apoi cu o bidinea „unge” podeaua murdară de lipici. Aşteaptă până când îşi face efectul, iar apoi adună adezivul moale cu un ţpaclu.

Foloseşte şmirghel pentru finisareDupă ce ai înlăturat adezivul, vei observa că pe podea au mai rămas urme fine de lipici. Pe acestea le poţi curăţa cu şmirghel de granulaţie mai mare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
image png
man using mobile phone while driving jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
rural
job jpg
Trotineta electrica
Tablouri expuse La Mita Biciclista jpg
image
image